La Oțelul se caută investitori din sfera de influență a lui Marius Stan. Printre numele vehiculate: fostul dinamovist, Nicolae Badea

  • Imediat după încheierea meciului dintre Oțelul și Ceahlăul (0-1), directorul general al gălățenilor, Narcis Răducan a dezvăluit faptul că patronul formației, Dan Adamescu, pregătește vânzarea clubului de pe malul Dunării.
  • „Am fost sunat astăzi (n.r: luni) de către domnul Adamescu care m-a anunțat că în proporție de 90% avem un alt patron. Dânsul a bătut palma cu noul investitor. În două zile vom afla numele noului proprietar. E vorba de un investitor român, dar nu pot da mai multe detalii”, au fost spusele lui Răducan la acel moment.

Anunțata vânzare a Oțelului se lasă, însă, așteptată, iar surse din cadrul companiei care deține acțiunile Oțelului ne-au dezvăluit că pe actualul acționar nu l-ar deranja și o asociere cu un alt investitor. În acest moment, acțiunile FC Oțelul SA sunt deținute în totalitate de TNG (The Nova Group), companie controlată de Dan Adamescu, iar discuțiile pentru atragerea unui partener se poartă chiar în aceste zile.

Primarul din umbră
Totuși, aceleași surse susțin că, indiferent dacă va fi vorba de cedarea unei părți din acțiunile clubului, ori de vânzarea totală a lui, în spatele acestui caz s-ar afla și primarul Galațiului, Marius Stan. Fostul director general al Oțelului nu și-a ascuns niciodată dorința de a sprijini, din umbră, formația de pe malul Dunării, iar în prezent, s-ar părea că încearcă (încă o dată) să propună un investitor care să preia conducerea clubului. „Orașului nu îi poate reveni clubul pentru că nu este legal. Ca primar n-am cum să intervin decât printr-un apel care ține de ceea ce simt eu pentru acest club, de un apel din partea suporterilor pentru care acest club a însemnat și înseamnă foarte mult de a-l ține în viață. Sunt oameni de afaceri care ar face acest lucru din toată inima, dornici de investiții, nu de altceva”, declara Marius Stan, în 2013, pentru cotidianul local Viața Liberă.

Radu Călin a vrut să cumpere definitiv clubul
Actualul acționar al Oțelului este dispus să cedeze acțiunile sau o parte din ele chiar în cursul acestei săptămâni, iar printre variantele agreate se află două nume, ambele din sfera de influență a lui Marius Stan: Radu Călin și Nicolae Badea. La începutul lui 2013, miliardarul Oțelului a discutat cu Radu Călin pentru a-i vinde clubul, însă negocierile n-au ajuns la niciun rezultat. Călin este acționar majoritar al companiei Mobilis și finanțator la formația din liga a treia Fortuna Brazi, la care evoluează mai mulți foști jucători ai Oțelului. Întrebat dacă este interesat de preluarea clubului, acesta a recunoscut că a avut mai multe întâlniri cu Adamescu în acest sens, dar că nu este dispus să preia responsabilitatea finanțării clubului în orice condiții. „Sigur că sunt interesat de preluarea clubului, am fost apropiat de Oțelul. Dar nu am cum să investesc într-o gaură neagră, știți foarte bine situația de acolo, cine s-ar băga să ia un club cu datorii de milioane de euro? Până nu se lămurește situația, nici nu se pune problema. Nu s-a întâlnit hoțul cu prostul, am avut zeci de întâlniri cu domnul Adamescu și n-am rezolvat nimic. Pe mine mă interesează performanța sportivă, nu altceva.”, a spus Radu Călin.

Nicolae Badea și-ar trimite partenerii
Cel de-al doilea  nume vehiculat în birourile Oțelului este al lui Nicolae Badea. Fostul acționar al lui Dinamo este un apropiat al lui Marius Stan și pare dornic să revină în fotbal. Recent, blogul lui Dumitru Dragomir a anunțat că omul de afaceri ar fi discutat cu primarul de la Chiajna, Mircea Minea pentru preluarea Concordiei. În acest moment, Badea este implicat în mai multe proiecte legate de copii și juniori. Fostul președinte al lui Dinamo investește în trei școli de fotbal din țară: la Onești, Pitești și Timișoara. Este foarte probabil ca, dacă ar ajunge la o înțelegere cu Adamescu, boss-ul de la Computerland  să direcționeze cei mai buni fotbaliști din pepinierele mai sus menționate. Totuși, apropiații lui Badea spun că fostul dinamovist nu va dori să se implice activ la Galați sau în altă parte, cel puțin nu personal, existând posibilitatea ca parteneri ai săi să fie trimiși la înaintare.

 

Publicat: 20 03. 2014, 08:39
Actualizat: 20 03. 2014, 09:44