La loc comandă? Toți îl dădeau transferat 100% de la Steaua, acum are o șansă nesperată. Schimbare de ultim moment în Ghencea

Steaua este aproape de a-l pierde pe Andrei Prepeliță, titular indiscutabil în mandatul lui Costel Gâlcă. Plecarea lui îi va determina pe oficialii din Ghencea să nu îl mai cedeze pe Ionuț Neagu, jucător care era foarte aproape de Oțelul Galați.

Adus la Steaua peste capul lui Reghecampf, la dorința lui Gigi Becali, Ionuț Neagu nu s-a adaptat în Ghencea. Plecarea tehnicianului la Al-Hilal nu l-a salvat pe mijlocaș, care nu a primit șanse nici în mandatul lui Gâlcă. Revenirea lui Bourceanu în curtea campioanei părea să îi deschidă ușa de plecare spre Oțelul, fostul său club, care îl dorește, dar cum Prepeliță are șanse mici să rămână în Ghencea, lucrurile se vor schimba din nou: Neagu va fi cel mai probabil păstrat.

2 septembrie 2013. Steaua plătea 620.000 de euro celor de la Oțelul Galați pentru un jucător care promitea să fie viitorul naționalei, Ionuț Neagu. Laurențiu Reghecampf nu a fost de acord cu transferul mijlocașului, manifestându-și reticența față de Neagu încă de la sosirea acestuia la echipă. „Nu am ce să vorbesc cu Neagu acum, poate o să o fac atunci cînd voi considera eu că am să-i spun ceva. Dacă va evolua mult mai bine decît a făcut-o la Oțelul, atunci eu nu am nici o problemă cu el. În rest, fiecare ne vedem de treaba noastră„, declara Reghecampf pe 4 septembrie 2013, la numai două zile de la transferul mijlocașului. Internaționalul român se părea că a avut „ghinionul” de a fi impresariat de frații Becali, agenți cu care Reghecampf se afla în conflict, dar nu a confirmat nici ulterior.

 În momentul venirii lui Neagu la Steaua, echipa campioană îi avea în lot pentru postul de mijlocaș defensiv  pe Bourceanu, Pintilii, Prepeliță și Filip. Nici după plecarea din pauza de iarnă a lui Bourceanu la Trabzonspor, și nici după transferul lui Pintilii la Al-Hilal, închizătorul nu a primit mai multe șanse. El a înregistrat doar patru prezențe în sezonul trecut de Liga 1, fiind titular într-o singură partidă, iar acum Gâlcă pare să nu conteze pe serviciile lui.

În aceste condiții, erau șanse reduse ca el să fie păstrat în lot și din iarnă, mai ales că Oțelul Galați, fostul său club, îl dorește înapoi. „Asta ne dorim noi, ca Neagu să revină din iarnă la Oțelul. L-am vrut și înainte să se încheie perioada de transferuri din vară, dar nu au vrut oficialii Stelei„, spunea Cristi Munteanu, în urmă cu ceva mai mult de o lună, iar oficialii din Ghencea păreau deciși să accepte. Doar că iminenta plecare a lui Prepeliță i-a determinat pe șefii campioanei să își reconsidere poziția, astfel că, în sfârșit, Neagu ar putea avea o șansă să demonstreze de ce e în stare.

3 trofee a câștigat Ionuț Neagu în România în carieră, campionatul și Supercupa cu Oțelul în 2010/2011 și titlul cu Steaua în sezonul trecut

Cota i-a scăzut dramatic

Fără a evolua prea des, cota lui Neagu a scăzut la jumătate în aproximativ un an. Convocat de Pițurcă în urmă cu ceva mai bine de un an la națională, pentru meciul cu Turcia, mijlocașul ajunsese să fie cotat la 1 milion de euro. În prezent, acesta valorează, conform transfermarkt.de doar 450.000 de euro.

Publicat: 08 11. 2014, 09:03
Actualizat: 08 11. 2014, 09:04