„La Galați era bun și un egal, cu Dinamo vreau să câștigăm!”

Antrenorul echipei FC Brașov, Răzvan Lucescu, a declarat că nu este imposibil ca formația pe care o conduce să învingă pe Dinamo, chiar dacă în etapa precedentă, în partida cu Oțelul Galați, a făcut cel mai slab joc din acest campionat.

"Noi venim după cel mai slab joc din campionat, cel de la Galați, un meci în care ne-a lipsit spiritul de luptă. Cu toate acestea, nu cred că e chiar imposibil să o batem pe Dinamo. Dar e clar că suntem dezavantajați din punct de vedere al programării, pentru că am jucat mereu după Urziceni, o echipă care a ajuns pe locul întâi. Ne-ar fi convenit, normal, ca Dinamo să nu vină după o înfrângere, dar asta este, trebuie să ne facem treaba bine și să dăm totul pentru a obține victoria. Cred că principalele noastre atuuri în acest joc ar putea fi organizarea și spiritul de luptă. Dacă reușim să facem toate astea, se poate întâmpla orice"
, a spus tehnicianul.

Răzvan Lucescu susține că nu se gândește la un rezultat de egalitate cu Dinamo, ci doar la o victorie. "E normal ca un meci cu Dinamo sau cu o echipă mare, să te motiveze și să te facă să joci cu și mai multă ambiție, dar pentru mine personal, tot trei puncte înseamnă, la fel ca în meciurile cu Otopeni, Buzău sau Pandurii. E drept, o victorie contra lui Dinamo, coroborată cu celelalte rezultate bune obținute în compania echipelor puternice din campionat, ne ajută să avem mai multă încredere în noi și să fim priviți altfel. Ar fi extraordinar să câștigăm și cu gândul acesta intrăm pe treren, de asta nu pot spune acum dacă în acest joc m-aș mulțumi cu un egal. Asta poți spune eventual, în timpul unui meci, în funcție de cum joacă echipa ta. Spre exemplu, la Galați, m-aș fi mulțumit și cu un egal, dar nu se pune problema să spun asta înaintea meciului cu Dinamo. Vreau să câștigăm noi", a spus Lucescu.

Pentru partida cu Dinamo de pe teren propriu, programată, sâmbătă, de la ora 14.00, în cadrul etapei a XVI-a a Ligii I, Răzvan Lucescu nu va putea conta pe Paulo Adriano, suspendat, și Nicolae Constantin, Mugurel Buga, Bogdan Nicolae, accidentați. De asemenea, Ezequias și Romeo Surdu sunt incerți, ei urmând să ajungă, vineri, la Brașov, după trei săptămîni petrecute la recuperare la clinica Isokinetic din Bologna.

MEDIAFAX

Publicat: 20 11. 2008, 16:56