La asta nu se așteptau! Ghionion pentru ‘U’ la întoarcerea acasă!** Nu se pot antrena pe Cluj Arena din cauza unui spectacol folcloric

„U” se lovește de primele probleme după trecerea pe Cluj Arena. Concertele îi încurcă în continuare pe jucătorii lui Ionuț Badea, care este nevoit să facă programul echipei în funcție de spectacolele de pe stadion.

Înainte de meciul de inaugurare cu rușii de la Kuban, alb-negrii au renunțat la antrenamentul de pe Cluj Arena pentru că scena care găzduise concertele din weekend nu era încă demontată. Acum, înaintea primei partide de campionat pe noul stadion, cea de duminică, împotriva Brașovului, istoria se repetă. Sâmbătă, când Badea ar fi vrut să facă un prim antrenament de acomodare cu terenul de joc, pe Cluj Arena se desfășoară un spectacol folcloric, la care vor cânta, printre alții, Traian Ilea, Sava Negrean Brudașcu și ansamblul Rapsodia Șomeșană. Drept urmare, „studenții” vor efectua azi, de la ora 16:30, primul antrenament din istorie pe Cluj Arena, iar mâine se vor antrena pe Clujana.

Cât costă să închiriezi Cluj Arena?

ª Utilizarea gazonului timp de o oră (se poate intra numai cu ghete fără crampoane): 6.000 de lei/oră
ª Spectacole sau întruniri religioase: 10.000 de lei/zi, plus utilități
ª Sala de conferințe: 300 de lei/oră, 700 de lei/4 ore, 1.200 de lei/8 ore
ª Se pot organiza și nunți, botezuri sau petreceri pe noul stadion, contra a 1.500 de lei/oră.

Publicat: 14 10. 2011, 03:00
Actualizat: 14 10. 2011, 03:00