Kovacs, schimbat la cererea Craiovei!

La numai două săptămâni după scandalul de la meciul de Cupă cu
CFR, conducerea Științei a fost la un pas să explodeze din nou.

La Craiova, supărarea pentru eliminarea „cu cântec” din Cupa
României în fața trupei din Gruia nu a trecut nici acum, mai ales
că mâine cele două echipe se întâlnesc din nou, la Cluj. Tensionați
și cu sete de revanșă, oltenii au luat foc ieri, în momentul în
care CCA a anunțat brigada de arbitri pentru jocul cu CFR. La
centru, Istvan Kovacs (foto), un arbitru pe care oltenii l-au
recuzat încă de anul trecut!

„Este sfidare, nu suntem doriți în Liga I. După ce ne-au făcut
cu Tudor, acum îl trimit pe Kovacs! Au spus că nu au mai găsit
hârtiile prin care noi l-am recuzat. Din moment ce noi am refuzat
ca el să mai fie la meciurile noastre, nu înțelegem de ce a fost
trimis. Dacă nici hârtiile oficiale nu mai sunt luate în calcul,
poate că se dorește ca noi să ne retragem din campionat, să jucăm
în Bulgaria sau Serbia, că aici oricum este o competiție pentru
trei-patru echipe”, a răbufnit team-managerul Universității,
Silvian Cristescu.

S-au
împăcat la telefon

Oficialii Craiovei l-au sunat imediat pe șeful Comisiei Centrale
a Arbitrilor, Vasile Avram, pentru a-i explica situația și a-i cere
schimbarea lui Kovacs, ceea ce, după mai multe discuții, s-a și
întâmplat. Astfel, meciul de sâmbătă va fi condus la centru de
către Ovidiu Hațegan, iar observator de joc, în locul lui Alexandru
Boc, a fost desemnat chiar craioveanul Gheorghe Nedelescu!
Istvan Kovacs a fost recuzat sezonul trecut de olteni, din cauza
prestației sale din ultima etapă a sezonului 2007-2008, când
Știința a câștigat cu 3-2 în fața Ceahlăului, iar nemțenii au
retrogradat. Clubul din Bănie a reclamat atunci faptul că arbitrul
a făcut tot posibilul să favorizeze echipa oaspete. Mai mult,
oficialii craioveni au adus în discuție și meciul CFR – Craiova din
2008 (4-1), arbitrat tot de Kovacs.

Publicat: 27 11. 2009, 10:37
Actualizat: 27 11. 2009, 10:39