Kovacs, înlocuitorul lui Bălgrădean. Dinamo i-a mai transferat joi pe Văduva și Unguru

Dinamo i-a adus un înlocuitor lui Cristian Bălgrădean. Conducerea clubului a anunțat că a încheiat negocierile cu portarul Zoltan Kovacs, în vârstă de 29 de ani. Kovacs este un portar maghiar, de 1,91 metri înălțime, care a mai jucat la MTK Budapesta, Aris Limassol și Famagusta FC. El a mai fost în vederile lui Dinamo și anul trecut.

Tot joi s-au încheiat negocierile cu Școala de Fotbal Gică Popescu pentru transferul jucătorului Robert Văduva. Tânărul în vârstă de 22 de ani poate juca pe postul de mijlocaș ofensiv sau pe cel de vârf de atac. Văduva s-a remarcat în Cupa României, acolo unde a marcat un gol cu FC Olt Slatina, reușind să ajungă până în faza optimilor, unde echipa sa a fost eliminată chiar de Dinamo. De altfel, Văduva este o mai veche cunoștință a lui Flavius Stoican, fiind elevul acestuia în perioada când actualul tehnician al alb-roșilor antrena la Târgoviște.  

Văduva s-a născut la Craiova și a fost format la Școala de fotbal Gică Popescu. A mai jucat în Liga 1 la Unirea Urziceni. La Steaua a jucat  pentru echipa a doua a clubului între 2007 și 2011.

Un alt jucător care a semnat cu Dinamo joi este Daniel Octavian Unguru, mijlocaș în vârstă de 20 de ani, care sezonul trecut a fost în lotul echipei Pandurii Târgu Jiu.

Publicat: 24 07. 2014, 20:50
Actualizat: 24 07. 2014, 23:35