Kevin Luckassen, la Viitorul!

FC Viitorul a anunţat, vineri, că atacantul Kevin Luckassen a semnat un contract valabil pe o durată de doi ani.

Luckassen a jucat ultima dată la Poli Iaşi. Născut la data de 26 iulie 1993, la Eindhoven, Luckassen are 1.85metri, activează pe postul de atacant central şi are dublă cetăţenie, olandeză şi ghaneză.

„Produs al unuia dintre cele mai puternice Academii din Olanda, Kevin Luckassen a evoluat la formațiile de juniori și tineret de la Alkmaar, iar apoi pentru Ross County (Scoția), Slovan Liberec (Cehia), SKN Polten (Austria), Northampton (Anglia) și Almere City (Olanda).

Este, de asemenea, fost internațional de juniori al Olandei.

În perioada februarie – august 2020 a evoluat în 17 partide pentru Politehnica Iași în Liga 1 și Cupa României, perioadă în care a marcat și 5 goluri.

Bun venit Kevin Luckassen și mult succes în tricoul negru-albastru !”, se arată pe siteul celor de la Viitorul.

Publicat: 21 08. 2020, 13:23
Actualizat: 21 08. 2020, 13:37