Jucătorul de la Dinamo care a intrat în vizorul lui Mutu în prima zi de mandat. Mesajul clar al noului director general: „Să aibă grijă! Dacă greșește…”

În conferința de presă în care a fost prezentat ca noul director al lui Dinamo, Adrian Mutu a vorbit și despre Patrick Petre, unul dintre fotbaliștii pe care clubul din Ștefan cel Mare se bazează în viitorul apropiat.

„Explozia” lui Patrick Petre întârzie să apară, chiar dacă fiul lui Florentin Petre se află deja de ani buni în anturajul echipei mari. Una dintre explicațiile pentru randamentul destul de scăzut al tânărului mijlocaș ofensiv ar putea fi viața extrasportivă nu tocmai exemplară, iar subiectul a fost abordat și de Adi Mutu în conferința de presă susținută vineri la Săftica.

Noul director general din Ștefan cel Mare spune că nu e deranjat dacă Petre pierde o noapte, dar ar avea o problemă dacă pierderea nopților ar deveni un obicei pentru mijlocaș, pe care nu s-a ferit să-l atenționeze: „Patrick Petre ar trebui să se concentreze doar pe fotbal. Ar trebui să aibă grijă cu viața extrasportivă. Nu acceptăm astfel de lucruri.

Dacă vreun jucător greșește, trebui să își asume responsabilitatea și să accepte consencințeleNu mă deranjează dacă pierde o noapte. Mă deranjează dacă Patrick pierde mai multe nopți și nu dă randament. Dacă se întâmplă asta, vom vedea ce măsuri luăm împotriva lui. Oricum, trebuie să își dea seama că doar el are de pierdut prin deciziile pe care le ia”, a spus Mutu.

Publicat: 14 10. 2016, 17:00
Actualizat: 14 10. 2016, 17:01