Jucătorii Universităţii Craiova, încurajaţi de fani înaintea derby-ului cu FCSB: „Din generaţie în generaţie de vreţi să fiţi amintiţi, luptaţi, învingeţi, faceţi-ne fericiţi!”

Revenirea Universităţii Craiova în lupta pentru titlu, după succesul cu 2-1 din deplasare contra campioanei CFR Cluj, a produs emulaţie în rândul fanilor olteni, care au dorit să le ofere încă un imbold favoriţilor înainte de derby-ul cu FCSB, programat joi, de la ora 19,45, pe arena „Ion Oblemenco”. Un grup de fani de la Peluza Nord a venit astăzi la finalul antrenamentului „juveţilor”, pentru a-i încuraja pe elevii lui Marinos Ouzoundis.

Suporterii au afişat mesajul „Din generaţie în generaţie de vreţi să fiţi amintiţi, luptaţi, învingeţi, faceţi-ne fericiţi!” şi au aprins torţe, fumigene, care au acompaniat scandările obişuite ale galeriei şi imnul „O iubire alb-albastră”.

Fanii i-au încurajat pe jucătorii Universității Craiova, înaintea derby-ului cu FCSB: „Din generaţie în generaţie de vreţi să fiţi amintiţi, luptaţi, învingeţi, faceţi-ne fericiţi!”

„Reluăm tradiția începută cu nopțile de vara din sezonul trecut care ne-au dus atât de aproape de 5-ul mult dorit. Miercuri, de la ora 17:45, ne vedem la Stadion în spatele tribunei oficiale să îi încurajăm pe băieți după ultimul antrenament înaintea unei noi finale. Dacă tot au reapărut cooperativele și sunt toate împotriva Craiovei, noi trebuie să le arătăm băieților că suntem alături de ei în această luptă.

Cum stadioanele rămân închise, aceasta rămâne cea mai bună modalitate de a fi aproape de băieți și de a îi motiva. Haide mâine la stadion să arătăm lumii că în ciuda faptului că tribunele rămân goale toate inimile din Oltenia bat la unison pentru  Știința. 5-ul este posibil chiar în acest sezon”, a fost îndemnul Peluzei Nord înaintea antrenamentului de azi al „juveţilor”.

Ultima dată când fanii Universităţii Craiova au venit la stadion să-şi încurajeze echipa a fost înaintea derby-ului cu Dinamo, din sezonul regular. A fost şi ziua în care antrenorul grec Marinos Ouzounidis a poposit în Bănie, pentru a semna contractul cu vicecampioana României. Cu 7 etape rămase din play-off, Universitatea Craiova este pe locul 3, la 5 puncte de liderul FCSB şi la 4 puncte de CFR Cluj, ocupanta locului secund.

Publicat: 28 04. 2021, 18:57