Jucătorii lui Bogdan Vintilă, desființați pe pagina oficială a FCSB-ului. ”N-au fost în stare să le răsplătească loialitatea! Rușinos!” | FOTO

Dinamo a învins-o pe FCSB, scor 2-1, în etapa 25 din sezonul regulat al Ligii 1, iar jucătorii lui Bogdan Argeș Vintilă au fost desființați pe pagina oficială de Facebook a grupării patronate de Gigi Becali, chiar de omul care se ocupă de informarea fanilor roș-albaștrii.

Jucătorii lui Bogdan Vintilă au fost desființați pe Facebook-ul FCSB-ului după derby-ul cu Dinamo

FCSB a transmis că Dinamo București a reușit să facă diferența pe teren prin dăruire și abnegație, iar vicecampioana României ”a pierdut într-un mod rușinos” în fața unui ”adevrsar net inferior”. Mai mult, roș-albaștrii recunosc că ”nu au fost în stare să le răsplătească loialitatea celor peste 8.000 de suporteri” care au fost alături de ei la derby-ul de pe ”Arena Națională”.

Iată mesajul FCSB-ului de pe pagina oficială de Facebook

”FCSB a pierdut în mod rușinos Derby-ul de duminică seara, scor 2-1, în fața unui adversar net inferior, care va juca pentru al treilea an consecutiv în play-out, dar care a făcut diferența pe teren prin dăruire și abnegație.

Cu toate că elevii lui Bogdan Vintilă au dominat jocul și au avut controlul balonului, cei care au deschis scorul au fost adversarii, prin Andrei Sin, care l-a învins pe Bălgrădean din lovitură liberă, în minutul 37. Roș-albaștrii au rămas în 10 după eliminarea lui Cristea din minutul 44, după un fault la Perovic, care a fost transportat la spital și se află în afara oricărui pericol. Echipa noastră a egalat în minutul 45+9, prin căpitanul Florin Tănase, dintr-un penalty obținut de Bogdan Planic. Imediat după pauză, Moruțan și Olaru au fost înlocuiți de Popa și Oaidă, însă tot gazdele au punctat, prin Lazăr, în minutul 62, stabilind și scorul final.

Din păcate, roș-albaștrii nu au fost în stare să le răsplătească loialitatea celor peste 8.000 de suporteri prezenți în peluza Arenei Naționale, cărora FCSB le mulțumește pentru mobilizarea extraordinară și îi așteaptă în număr mare și la următoarele jocuri!

DINAMO – FCSB 2-1 (1-1)
Au marcat: Sin 37, Lazăr 62/ Tănase 45+9

Dinamo: Piscitelli – Kostrna, Puljic, R. Grigore, Sin (Răuţă ’86) – Mrzljak, I. Filip – R. Moldoveanu (V. Lazăr ’58), Fabbrini, Sorescu – Perovic (D. Popa ’45+5).
Antrenor: Dusan Uhrin;

FCSB: Bălgrădean – Creţu, I. Cristea, Planic, Soiledis – Olaru (Oaidă ’46), L. Filip, Fl. Tănase – Moruţan (Ad. Popa ’46), Man, Fl. Coman (Gnohere ’66).
Antrenor: Bogdan Argeş Vintilă.

Cartonaşe galbene: Mrzkjak ’20, Fabbrini ’31, I. Filip ’44+8, V. Lazăr ’59, Kostrna ’79 / Planic ’33, Man ’67, Oaidă ’77.
Cartonaş roşu: I. Cristea ’44.
Arbitri: Horaţiu Feşnic – Mihai Marius Marica, Marius Badea – Ionuţ Coza;
Observatori: Augustus Constantin (CCA), Marian Ivan (LPF)”, apare pe pagina oficială de Facebook a FCSB-ului.

Publicat: 17 02. 2020, 09:00