Jucătorii CFR-ului, bucuroși de intrarea în insolvență: „Financiar va fi bine”

  • Fotbaliștii de la CFR Cluj au fost convinși că tot răul va fi spre bine și că, pentru prima dată în ultimul sezon, salariile se vor primi la timp.
  • Paradoxal, intrarea în insolvență îi bucură pe fotbaliștii din Liga 1, care spun că această măsură juridică e singura care le garantează că întârzierile salariale vor dispărea.

Veștile aparent proaste pot să fie bune pentru jucătorii din Liga 1. Este și cazul fotbaliștilor de la CFR Cluj, pe care intrarea în insolvență a clubului nu i-a speriat deloc, ba chiar, din contră, i-a bucurat.

Un club aflat în insolvență este obligat să nu acumuleze întârzieri salariale către angajați, iar această lege le garantează fotbaliștilor că, măcar de acum încolo, își vor primi banii. „Din câte am înțeles, financiar va fi bine. Din păcate, vom suferi din punct de vedere sportiv, pentru că nu vom putea juca în cupele europene, iar acest lucru ne afectează. Eu sunt convins că vom putea termina în primele patru echipe. Nu vor mai fi însă probleme cu banii și asta e foarte bine. Ne putem concentra la obiectivele pe care le avem. Eu mă gândesc acum doar să intru cât mai repede și să marchez cât mai multe goluri”, a spus atacantul Sergiu Negruț (foto mic) pentru ProSport.

Accidentat într-un meci cu Steaua, care l-a ținut aproape șase luni pe tușă, Negruț s-a recuperat alături de Ciprian Deac, și el proaspăt revenit după o accidentare. Deac a remarcat și el, după revenire, că insolvența a schimbat atmosfera în lot. „Această lege a insolvenței e foarte bună pentru jucătorii care au venit acum, pentru că începând cu această lună salariile vor fi plătite la zi. Problema este că noi, cei care urma să ne primim salariile restante, mai trebuie să așteptăm. Important e că o să le primim. Acesta este cel mai important lucru”, a spus Deac pentru Digisport.

Au luat bani înainte de cantonament

Jucătorii echipei clujene au mai scăpat de veștile rele, încă de la plecarea în cantonament, înainte cu câteva zile ca clubul să intre în insolvență. Aceștia au primit atunci până la două salarii restante. „Am mai luat niște bani în acest an, dar, din păcate, nu toți pe care trebuia să-i primim. Sper să se rezolve situația financiară și să redevenim clubul acela mare din ultimii ani”, a confirmat Negruț.

Cu garanția faptului că de acum înainte salariile vor veni la timp, jucătorii lui Trică visează la trofee. „A venit domnul Trică, un antrenor foarte bun, care a continuat să mențină atmosfera bună care exista și pe timpul domnului Miriuță. De ce nu? Și titlul este un obiectiv, dar mai mult Cupa României, unde avem mai multe șanse”, a spus Negruț.

Publicat: 16 02. 2015, 15:02
Actualizat: 16 02. 2015, 15:03