Jucătorii Ceahlăului: „Hizo era un fitilist”

Sub protecția anonimatului, mai mulți echipieri ai Ceahlăului au ținut să scoată la iveală modul în care erau tratați de Viorel Hizo.

„Tu mi-ai scos din buzunar 3.000 de euro când eram la Vaslui! Ai dat două goluri. Nu am cum să uit asta!”, i-ar fi spus Hizo lui Ionuț Enache încă de la primele antrenamente după instalarea sa. Pe parcurs, Marian Purică și Florin Nohai au avut parte de același tratament, primul fiind anunțat că nu mai are loc în lot cu puțin timp înainte de începerea campionatului, al doilea fiind exilat după meciul terminat la egalitate cu UTA, reproșându-i-se o presupusă vină la golul arădenilor, de la 25 de metri. Jucătorii mai spun că antrenamentele erau lipsite de consistență și ajunseseră să nu mai discute în vestiar de teamă să nu fie reclamați că fac atmosferă proastă în lot, și să fie excluși. „Mai mare fitilist nu am văzut! Ne vorbea de rău pe toți, dar în față ne zicea că suntem cei mai buni și că nu are nimic cu noi. Ducea vorba de la unul la altul. Nu mai aveam încredere în vestiar. După meciuri ne făcea cu ou și cu oțet, dar dânsul nu-și asuma niciodată nicio vină”, au punctat jucătorii Ceahlăului.

Încercările de a-l contacta pe Viorel Hizo pentru a-și exprima un punct de vedere s-au soldat cu eșecuri, acesta refuzând dialogul cu presa, așa cum a făcut în mai toată perioada minireturului.

Publicat: 12 05. 2008, 23:41