„Jucătorii au început să joace fotbal și se vede! După meciul cu Vasluiul vom vedea dacă tragem la cupele europene”

Managerul echipei Universitatea Craiova, Victor Pițurcă, a
declarat că formația sa este „în grafic” ca joc, chiar „nesperat de
bine” și a precizat că nici nu știe pe loc se află gruparea olteană
în clasamentul Ligii I.

„Sunt fericit, era foarte important să câștigăm. Acum
deja mă gândesc la meciul cu Vaslui. Însă este foarte bine că am
ajuns și noi pe plus la «adevăr» și se deschide portița, începem și
noi să visăm. Nu e important că am dat trei goluri, ci că am luat
trei puncte. Nici nu știu pe ce loc suntem în clasament. Ca joc
suntem în grafic, nesperat de bine. Jucătorii au început să joace
fotbal și se vede. După meciul cu Vaslui vom vedea dacă ne putem
gândi la cupele europene. Va fi greu cu Vaslui, au jucători de
valoare și au avut și câteva zile de odihnă în plus. Dar oltenii se
refac repede. Nici nu mă gândesc ca stadionul să nu fie plin, chiar
dacă nu e derbi”
, a spus Pițurcă pentru site-ul oficial al
clubului.

Formația Universitatea Craiova a învins, luni, în deplasare, cu
scorul de 3-0 (1-0), echipa FC Brașov, în ultimul meci al etapei a
XI-a a Ligii I.

Partida Universitatea Craiova – FC Vaslui, din etapa a XII-a a
Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 20.30.

Publicat: 19 10. 2010, 14:31
Actualizat: 19 10. 2010, 14:32