„Jucătorii au conștientizat** că dacă se vor salva de la retrogradare le va crește cota automat”

Antrenorul formației Unirea Alba Iulia, Blaz Sliskovici,
consideră benefic că jucătorii au conștientizat faptul că, în cazul
în care se vor salva de la retrogradare, le va crește cota și vor
avea un „CV mai bogat”.

„În momentul în care am decis să vin la Unirea Alba
Iulia mulți m-au considerat ba nebun, ba sinucigaș, însă eu sunt un
luptător din fire și am crezut tot timpul că voi reuși să salvez
formația de la retrogradarea în liga secundă. Fotbaliștii mei mi-au
urmat exemplul și au înțeles că trebuie să muncească pe brânci în
cele două luni care mai sunt din această ediție de campionat și
abia apoi vor avea timpul necesar pentru a se relaxa. Ei au
conștientizat faptul că dacă acum costă în jur de 100.000, poate
150.000 de euro, în cazul în care se vor salva de la retrogradare
cota lor va crește automat, iar CV-ul lor va fi unul mai
bogat”,
a declarat Sliskovici.

Tehnicianul bosniac consideră că jucătorii săi trebuie să rămână
cu picioarele pe pământ după victoria cu 2-0, din partida cu
Universitatea Craiova: „Trebuie să rămânem cu picioarele pe
pământ și să ne concentrăm doar asupra meciului de șase puncte cu
Internațional Curtea de Argeș. Mergem la Pitești pentru a câștiga
și chiar dacă vor lipsi Kanyuka și Vitinha, sunt sigur că elevii
mei vor reuși să cucerească toate punctele puse în joc. Pentru noi
este foarte important că vor reveni suspendații Dâlbea și Florin
Dan, iar Cristea, pe care l-am utilizat 25 de minute și în
întâlnirea cu Craiova, este din nou la potențial maxim. Pot spune
că suntem mai puternici cu cei trei”.

Sliskovici a spus că echipa sa va aborda partida cu
Internațional Curtea de Argeș din perspectiva obținerii unei
victorii, chiar dacă va evolua în deplasare. „Este perfect
adevărat că Internațional a evoluat bine la Timișoara și a scos o
remiza albă, însă și noi jucăm fiecare meci doar la victorie și așa
se va întâmplă și sâmbătă. Am mare încredere în băieți, victoria cu
Craiova le-a crescut moralul și cu toții au înțeles că nicio
grupare din Liga I nu este invincibilă sau mai bună ca ei. Deci, să
fie clar: obiectivul nostru în bătălia de la Pitești este acela de
a câștiga toate punctele”,
a mai spus Sliskovici.

Partida Internațional Curtea de Argeș – Unirea Alba Iulia, din
cadrul etapei a XXVII-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, la
Pitești, de la ora 19.00.

Mediafax

Publicat: 08 04. 2010, 12:03
Actualizat: 08 04. 2010, 12:04