„Joc la Vaslui pentru bani!”

Mike Temwanjera spune că are colegi de națională care au și câte zece neveste.

Cum te simți la Vaslui?
Foarte bine. Sunt plecat de la o vârstă fragedă de acasă și m-am acomodat destul de repede. În Zimbabwe sunt mari probleme economice și mi-am dorit tot timpul să-mi ajut familia. Mă duc mereu acolo unde iau mai mulți bani. E normal să fie așa! De ce să nu fiu sincer? Joc pentru bani, pentru familia mea. Așa cum unii iau bani pentru că sunt ingineri sau doctori, noi luăm bani că jucăm fotbal.

Ai doar o nevastă?
Eu da. Știu unde vrei să ajungi. Zimbabwe este  printre puținele țări din lume care are o lege care îți permite să ai câte neveste vrei. Sunt mulți fotbaliști la noi care au la meciuri în tribune și zece soții. Nu mai vorbesc de numărul mare de copii. Eu mă mulțumesc cu una și bună. Suntem prieteni de când eram la școală și nu ne-am mai despărțit de atunci. E nefiresc să ai două neveste, darămite zece. Ca să glumesc puțin, pentru mine, una este deja prea mult.

Te-a schimbat viața din Europa?
Da. Este adevărat că am trăit multă vreme și în Europa și m-am cam învățat cu obiceiurile de aici. 

Cum va fi meciul cu letonii de la Liepajas?

Au o echipă foarte puternică. Am văzut că în ultimul meci de acasă au câștigat cu 7-2. Au putere în faza de atac, dar nici în defensivă nu stau rău. Zilele acestea vom afla foarte multe date despre ei și sunt sigur că le vom găsi punctele slabe. Sper să luăm o opțiune serioasă de calificare încă din meciul tur.

Ce zici de o calificare în grupele UEFA?

Pentru Vaslui ar fi ca și cum am lua un trofeu. Avem puterea să facem și o asemenea performanță.

10
goluri a înscris în cei doi ani de contract pentru FC Vaslui atacantul din Zimbabwe, Mike Temwanjera

Publicat: 11 08. 2008, 19:51