„Jandarmii găsiți vinovați pentru tunelul de bastoane ar putea fi trecuți în rezervă!”** Vezi când se va lua decizia!

Suporterii Stelei au afișat în timpul meciului cu CFR Cluj de
duminică seară o serie de bannere prin care condamnau atitudinea
avută de jandarmi în cazul incidentelor petrecute la mijlocul
reprizei I a meciului cu Rapid din Cupa României din urmă cu două
săptămâni, atunci când fiecare membru al galeriei roș-albastre a
fost agresat în celebrul „tunel al bastoanelor”. Purtătorul de
cuvânt al Jandarmeriei, Marius Militaru, a specificat că o
concluzie în ancheta deschisă va fi pronunțată abia peste 10
zile:

„Vom analiza raportul și, dacă se va constata că există
persoane care au greșit abordarea în situația respectivă, atunci
vom trece la sancțiuni. Se poate ajunge chiar la trecerea în
rezervă a militarilor, dacă vor fi găsiți vinovați de ceva. Voi
putea spune mai multe abia peste 10 zile”
, a declarat
Marius Militaru la Sport.ro.

Publicat: 29 11. 2010, 11:28
Actualizat: 29 11. 2010, 11:29