Iulian Tameș: „A fost cel mai bun sezon al meu din carieră!”

Iulian Tameș consideră că locul bun ocupat de echipa sa Fc Argeș, în competiția internă, se datorează faptului că trupa piteșteană este o echipă bine închegată, iar acesta este cel mai bun sezon din întreaga sa carieră, încununat și cu rechemarea la echipa națională.

Mijlocașul Argeșului crede că buna sa evoluție este strâns legată de viața sa de familie liniștită:

"Am muncit bine, avem o echipă sudată, ne cunoaștem bine, și de aici și rezultatele. Avem 27 de puncte și plus trei în clasamentul adevărului, asta după ce am promovat din liga a doua cu 80 de puncte. Mai mult, am fost rechemat la echipa națională după mai mulți ani, și sunt golgeterul echipei. Aceste lucruri, mă fac să spun că acest an a fost cel mai bun din cariera mea. Dacă viața de familie care mi-a dat liniște și încredere poate fi numită ‘secret’, atunci așa este. Pot spune că sunt fericit în familie. Totul este bine și există înțelegere; soția și copiii mă ajută enorm, au fost și sunt alături de mine, iar acest lucru îmi dă putere să lupt și să nu mă intereseze nimic altceva" a spus Tameș,conform Mediafax.

Publicat: 08 12. 2008, 14:53
Actualizat: 08 12. 2008, 15:10