Iordănescu l-a contactat pe Alibec înainte de show-ul oferit de atacant cu Dinamo: „A ținut cont de mesajul meu!”

Anghel Iordănescu a dezvăluit că i-a transmis un mesaj atacantului Denis Alibec, înainte de meciul Dinamo – Astra, scor 1-4, în care vârful a reușit un hat-trick, prin care l-a anunțat pe acesta ce are de făcut pentru a ajunge la națională în vederea Euro 2016. Selecționerul României spune că nu e interesat de problema greutății lui Alibec, în condițiile în care vârful Astrei dovedește pe teren că merită să reprezinte naționala în Franța și că a fost plăcut impresionat de reacția acestuia la meciul cu Dinamo.

„Pe mine nu mă interesează mai puțin, e problema lui Alibec greutatea lui, îl interesează pe el. Cu două zile înaintea meciului cu Dinamo i-am transmis un mesaj lui Alibec prin care am precizat câteva lucruri pe care vreau să le văd la el, în condițiile în care el își dorește să meargă la Euro. Sincer, mi-a plăcut cum a evoluat. Nu faptul că a marcat trei goluri, pentru că trei goluri a marcat și Florin Andone în Spania, ci a încercat să țină cont de mesajul pe care i l-am transmis. Alibec trebuie să înțeleagă că nu are locul asigurat pentru a merge la Euro dacă nu va lăsa o bună impresie până la final”, a spus Iordănescu la Europa FM.

Game over pentru Budescu?

Legat de situația lui Constantin Budescu, Iordănescu a declarat încă o dată că șansele acestuia să mai vină la națională din China s-au redus simțitor.

„Din păcate, consider că opțiunea pe care a luat-o Budescu de a pleca în China îi limitează foarte mult șansele de a merge la Euro. Gândiți-vă că joacă într-o echipă din seria secundă din China și ne este foarte greu să-l urmărim și nu știu dacă el va mai avea competiția necesară ca să mai aibă și o prestație foarte bună. Gândiți-vă că mai are și probleme de adaptare și chiar de mâncare. Oricum, lista rămâne deschisă pentru că urmărim mulți jucători din România, dar și din străinătate. Eu voi chema jucătorii dacă joacă bine chiar dacă evoluează în Madagascar!„, a spus Iordănescu la Europa FM.

Publicat: 05 04. 2016, 19:55
Actualizat: 05 04. 2016, 19:56