Ionuț Popa surprinde din nou: își trimite un jucător la Steaua după înfrângerea de pe Arena Națională! „Să meargă acolo, eu țin cu ei!”

Cristi Bărbuț se află în vederile Stelei pentru un transfer în această perioadă de mercato din iarnă, iar mijlocașul în vârstă de 21 de ani este sfătuit chiar de antrenorul său să meargă sub comanda lui Reghecampf.

La finalul meciului pe care ACS Poli Timișoara l-a pierdut pe Arena Națională contra Stelei, scor 0-1, Ionuț Popa a comentat posibila plecare a mijlocașului la gruparea roș-albastră: „Când un jucător vrea să meargă la mai bine, să meargă. Îmi doresc să meargă la Steaua, că eu țin cu Steaua”.

Bărbuț este un „produs” al clubului de pe malurile Begăi pentru care a jucat 86 de meciuri în Liga 1 și a marcat 11 goluri. Mijlocașul de bandă dreaptă a debutat în prima ligă pe 19 iunie 2013 și a marcat în victoria echipei sale, scor 2-0, contra lui Dinamo.

400.000 de euro este cota de piață alui Bărbuț în acest moment, conform transfermarkt.de

Publicat: 18 12. 2016, 08:26
Actualizat: 18 12. 2016, 08:27