Ionuț Popa, criză de nervi la finalul meciului cu Concordia: „Fac blaturi la Cupa României și Cupa Ligii!” Tunurile pe Burleanu și Iorgulescu: „Poate sunt eu mai fraier și am moacă de prost!”

Ionuț Popa, antrenorul celor de la ACS Poli Timișoara, a avut o ieșire nervoasă la finalul meciului cu Concordia din etapa a patra a play-out-ului, partidă încheiată la egalitate, scor 0-0. Tehnicianul bănățenilor s-a declarat extrem de nemulțumit de modul în care este programată echipa sa în condițiile în care ACS Poli Timișoara luptă pe trei fronturi în acest final de sezon.

Popa se gândește chiar să boicoteze Cupa Ligii și Cupa României pentru a oferi elevilor săi un moment de respiro.

„Să nu mă prezint? Uite că nu mă prezint! Fac blaturi la Cupa României sau la Cupa Ligii. Am respectat aceste două competiții. Suntem singura echipă din România pe trei fronturi. Puțin respect pentru echipa asta! Nu puteau să mă bage sâmbătă sau duminică cu Târgu-Jiu? Nu înțeleg! Poate sunt eu mai fraier, am moacă de prost. Să-mi explice și mie!

Nu vreau să vorbesc nimic despre meci. Vreau doar să-i întreb pe Răzvan Burleanu și pe Gino Iorgulescu dacă le place cum jucăm. Mie nu îmi convine cum jucăm din două în două zile. Eu nu mai pot să vorbesc de fotbal. Nu știu cine face programările, nu mă interesează, dar eu joc din două în două zile. De miercuri și până astăzi, am aproape patru meciuri. Trei meciuri plus prelungiri. Jucătorii mei nu mai pot să stea în picioare. Au ficat, au plămâni, au inimă, dacă se întâmplă ceva cu un jucător de la Poli? Răspunde Gino Iorgulescu sau Răzvan Burleanu? Degeaba au toate mijloacele la dispoziție, nu au timp. E bătaie de joc! Mâine am liber și poimâine plec la Târgu-Jiu, că joc iar. Cum au gândit asta?

Mi-au dat comunicat, domnul Burleanu, domnul Iorgulescu, și din partea Federației, și din partea Ligii, că le-am cerut banii din Cupa Ligii. Mi-au dat comunicat să-mi pună pumnul în gură, să tac. Nu vreau să tac! Vreau să se facă dreptate! De ce sunt programat în halul ăsta?!

Nu știu de unde vine. Din cer, din iad, nu știu de unde vine, dar eu tot joc din două în două zile. Nu mai pot. Jucătorii nu se mai pot concentra. Ce faier am fost eu că am mers în aceste două competiții. Fraier mare am fost că am mers. Explică-mi și mie cum se poate așa ceva. Nici în Anglia nu se poate așa ceva. Aceasta este frustrare. Suntem frustrați. Plecăm cu -14, suntem programați cum suntem programați și suntem frustrați. Nu jignesc pe nimeni, respect Liga și Federația!”, a declarat Ionuț Popa la DigiSport.

ACS Poli Timișoara este calificată în finala Cupei Ligii, acolo unde se va întâlni cu Dinamo, și va juca și în semifinalele Cupei României după ce a eliminat în sferturi pe CFR Cluj după loviturile de departajare. În campionat, ACS Poli Timișoara se află pe loc de baraj, cu 14 puncte, asta în condițiile în care bănățenii au început sezonul de la -14.

Publicat: 05 04. 2017, 11:02
Actualizat: 05 04. 2017, 11:03