Ionuț Panțîru a dat lovitura pe plan sentimental! Fundașul FCSB-ului și-a tras iubită handbalistă | FOTO

Ionuț Panțîru, fundașul transferat de FCSB de la Poli Iași, și-a găsit liniștea pe plan sentimental, toate acestea după ce a cunoscut-o pe handbalista Alexandra.

Ionuț Panțîru și-a tras iubită handbalistă

Fotbalistul în vârstă de 23 de ani nu doar că a prins transferul carierei în pauza competițională din vară, ci și a dat lovitura pe plan sentimental după ce a semnat contractul cu FCSB. Este cunoscut faptul că fotbaliștii vicecampioanei României au lipici la femei, iar acest lucru s-a întâmplat și cu Ionuț Panțîru.

După ce a semnat contractul cu FCSB, Ionuț Panțîru și-a găsit liniștea în brațele handbalistei Alexandra Ioana, cea care în trecut a evoluat pentru echipa de handbal de la Dinamo. Cei doi sunt împreună de aproximativ cinci luni, iar fotbalistul vicecampioanei României este îndrăgostit până peste cap de tânăra din București.

Ionuț Panțîru își răsfață iubita cu cadouri de lux

Alexandra a fost alături de Ionuț Panțîru și în momentele bune ale carierei sale, atunci când Gigi Becali a decis să îi mărească salariul după câteva meciuri în tricoul vicecampioanei României, dar și când fundașul s-a accidentat destul de serios și a fost nevoit să tragă tare pentru a se recupera și a fi apt la începutul play-off-ului.

Se pare că Ionuț Panțîru apreciază toate eforturile făcute de Alexandra pentru el, iar fotbalistul echipei finanțate de Gigi Becali profită de orice ocazie să o răsfețe și investește sume frumoase de bani pentru a-i cumpăra acesteia haine de lux și accesorii.

În vârstă de 23 de ani, Ionuț Panțîru a ajuns la FCSBB pe 31 iulie 2019 și a semnat un contract valabil până în vara anului 2024. Gigi Becali le-a plătit celor de la Poli Iași nu mai puțin de 250.000 de euro în schimbul transferului fundașului cotat de site-urile de specialitate la 650.000 de euro.

  • 10.000 de euro este salariul pe care îl primește Ionuț Panțîru la FCSB
Publicat: 25 02. 2020, 17:10
Actualizat: 25 02. 2020, 18:09