Ionuț Negoiță a dezvăluit când îl va vinde pe Dorin Rotariu

Ionuț Negoiță a programat momentul în care vrea să-l vândă pe Dorin Rotariu. Finanțatorul lui Dinamo a dezvăluit că până vara viitoare se așteaptă ca atacantul de 21 de ani să facă pasul spre un nivel mai ridicat, iar evoluțiile bune să-l propulseze la un club important.

Rotariu a început bine și acest sezon. A înscris de două ori cu ACS Poli Timișoara, chiar în ziua în care a împlinit 21 de ani, iar presa internațională vorbește despre interes din partea lui Juventus, dar și al Herthei Berlin. Chiar și așa, Ionuț Negoiță nu se grăbește și așteaptă ca fotbalistul său să „explodeze”, să crească în evoluții și să joace în Europa, înainte de a fi vândut.

„Probabil va veni și ziua în care el, dar și clubul, să aibă o ofertă foarte bună. Și momentul în care va face un pas înainte în evoluția lui. Dar undeva peste un an. Un an este la vară, vara viitoare vom juca în cupele europene, sunt convins că și el își dorește să joace în cupele europene. Și poate că și cu ocazia aceasta va fi văzut și sper că va avea o evoluție foarte bună”, e declarația lui Negoiță, pentru Dolce Sport, prin care patronul din Ștefan cel Mare aproximează momentul în care cel mai bun prospect al lui Dinamo poate pleca pe o sumă importantă de bani.

1.750.000 de euro e cota de piață a lui Rotariu în acest moment

Publicat: 03 08. 2016, 18:10
Actualizat: 03 08. 2016, 18:11