Ionuț Chirilă nu are de gând să renunțe la Academica Clinceni! Și-a anunțat revenirea: „Mă voi prezenta la antrenament!”

Ionuț Chirilă, încă antrenorul din acte al echipei Academica Clinceni, și-a atribuit meritele pentru victoria cu FC U Craiova, deși pe banca tehnică a stat Adrian Falub, și a anunțat că va reveni la antrenamente.

Partida dintre FC U Craiova și Academica Clinceni s-a disputat vineri seară, în Bănie, în cadrul etapei cu numărul 19 din Liga 1, iar oltenii au pierdut la limită, scor 1-2. Pentru olteni a marcat Andrea Compagno, în minutul 28, iar ilfovenii au înscris prin Robert Ion, în minutul 33, și Apostolos Vellios, în minutul 68.

În plin conflict cu conducerea Academicii Clinceni, Ionuț Chirilă nu are de gând să renunțe prea ușor la postul de antrenor al ilfovenilor, deși șefii de acolo l-au numit pe Adrian Falub director tehnic.

Ionuț Chirilă nu are de gând să renunțe la Academica Clinceni! Și-a anunțat revenirea

Ionuț Chirilă își atribuie meritele pentru victoria cu FC U Craiova și și-a anunțat revenirea la antrenamentele echipei.

„Sunt victorii normale. Noi, acum o lună și jumătate, într-un meci amical care a inaugurat baza de la Craiova, am mai învins Craiova lui Mititelu, cu 3-2, era Stoican atunci. Un meci amical. După partida cu Dinamo au început meciurile cu echipe accesibile din zona noastră, așa cum a fost cel cu Mediaș, pe care puteam să-l câștigăm.

Este o victorie în urma muncii care s-a făcut cu foarte mare seriozitate și care s-a întrerupt din niște motive pe care doar unii le cunosc, eu nu le cunosc.

Sunt antrenorul echipei, pe 15 mă voi prezenta la antrenament, dacă nu ajungem la un consens. Împreună cu preparatorul meu fizic voi face programul de antrenament al echipei și îmi voi desfășura activitatea.

Până când clubul va lua o decizie. Dacă îmi desface unilateral contractul sau dacă mă lasă să îmi duc munca mai departe. Am spus că în șase luni de zile vom fi o echipă puternică, am avut două luni la dispoziție, am creat o filosofie de joc. Academica Clinceni face un joc de posesie și de circulație bun. S-a creat o filosofie de joc. Am spus că putem face o echipă competitivă”, a spus Ionuț Chirilă, potrivit Sport.ro.

Publicat: 11 12. 2021, 15:37