Ionuț Badea:** „Pandurii au meritat victoria, noi nu am reușit nimic!”

Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Ionuț Badea, a declarat,
duminică, după înfrângerea din meciul cu Pandurii Târgu Jiu, scor
0-2, că formația sa nu s-a ridicat la nivelul de motivație al
acestui joc.

„A fost un meci decis în mare parte de determinarea cu
care au jucat gazdele. Din păcate, noi nu am reușit să ne ridicăm
la nivelul motivațional al acestui joc. Putem spune că avem
alibiuri și probleme de lot, dar indiferent că ne-am atins
obiectivul trebuie să existe motivație în continuare. Boștină își
dorea mult să joace aici, acasă, dar din păcate nu a putut. I se
pregătise ceva special, dar, din păcate, nu s-a putut face nimic
pentru că nu am reușit să marcă”
, a spus Badea.

Tehnicianul clujenilor a afirmat că obiectivul echipei sale nu
este să termine sezonul pe un loc mai bun decât rivala CFR Cluj.
„Pandurii au meritat victoria, noi nu am reușit nimic deși
am avut situații de a reintra în joc. Pandurii au un joc frumos de
posesie, la fel ca și Universitatea. Se înscriu în media ridicată
de posesie a Ligii I. Universitatea Cluj are obiectiv locurile
8-12, matematic ne-am atins obiectivul, dar este important să mai
acumulăm puncte pentru imagine, suporteri și pentru a fi mai sus în
clasament. Obiectivul nostru nu este să fim deasupra celor de la
CFR, dar pentru suporteri poate și acest lucru este
important”
, a precizat Badea.

Echipa Pandurii Târgu Jiu a învins, duminică, pe teren propriu,
cu scorul de 2-0 (1-0), formația Universitatea Cluj, într-un meci
din etapa a XXXII-a a Ligii I disputat la Drobeta Turnu Severin.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Rada ’22 și Brata
’57.

Sursa: Mediafax

Publicat: 08 05. 2011, 22:39
Actualizat: 08 05. 2011, 22:40