Ionescu: „Oricine visează să joace la Steaua”

"Micul Balaci" a fost prezentat azi oficial la gruparea din Ghencea. Andrei Ionescu a venit la Steaua de la Universitatea Craiova în schimbul sumei de 500.000 de euro și va lupta pentru un loc de titular în echipa lui Marius Lăcătuș. Unul dintre cei mai talentați jucători din ultimii ani ai echipei din Bănie a fost foarte mulțumit că a ajuns la gruparea din bulevardul Ghencea și vrea să demonstreze că este un fotbalist bun.

"Cred că orice jucător român visează să joace la Steaua. Este o mare realizare pentru mine că am ajuns aici. La Craiova am avut o perioadă foarte proastă, în care nu prea am jucat. Mulțumesc Stelei că mi-a oferit această șansă de care va trebui să profit la maxim", a spus mijlocașul oltean .

 

 

 

 

Publicat: 05 09. 2008, 17:57