Ion Crăciunescu a aruncat „bomba”! „A fost penalty”. Faza care ar fi putut schimba rezultatul partidei Poli Iași – CFR 0-1

Imediat după ce partida Poli IașiCFR Cluj s-a terminat cu un scor surprinzător, 1-0 pentru campionii României, Ion Crăciunescu a dat verdcitul asupra celei mai controversate faze a meciului. În a doua repriză, Patrick Petre a fost doborât de Andrei Mureșan în careul CFR-ului, dar Iulian Călin nu a acordat penalty. 

CFR Cluj a evoluat încă din minutul 17 în inferioritate numerică, după eliminarea lui Culio, pentru două galbene, iar Minteuan a fost nevoit să schimbe strategia. Spre finalul meciului în care clujenii au stat mai mult în apărare, Țucudean a profitat de relaxarea moldvenilor din apărare și a adus cele trei puncte, în minutul 90+3. 

Totuși, partida ar fi putut avea alt deznodământ. Ion Crăciunescu a analizat cele mai importante decizii ale centralului Iulian Călin, iar acesta din urmă nu a luat notă de trecere. 

În minutul 78, Patrick Petre a luat o acțiune pe cont propriu, a întors la marginea careului, iar Andrei Mureșan a avut o intervenție asupra mingii, chiar în fața mijlocașului advers. Moldovenii au cerut imediat penalty, dar Iulian Călin a lăsat jocul să continue: „Decizie corectă e 11 metri. Chiar dacă a atins mingea, el a ridicat piciorul și  a lovit adversarul. E intenție, tu vrei doar să împiedici adversarul. Patrcik Petre nu simulează absolut deloc. Își lasă piciorul în urmă pe tibia adversarului. Decizie corectă e lovitură liberă directă, adică lovitură de la 11 meri. Uitați-vă și la Petre, care nu simulează deloc. Călin arvitrează așa la șapte etape, cum a fost și Deaconu cu pile în arbitraj”, a declarat fostul arbitru, la Digi Sport. 

La câteva minute distanță, Sanoh a trimis cu capul într-un adversar, în careul CFR-ului, iar moldovenii au cerut penalty: „Nu are cum să-și retragă brațul, eu nu dădeam penalty la așa ceva”, a adăugat Crăciunescu. 

Despre eliminarea lui Culio: „Eu aș fi dat roșu direct la al doilea fault al lui Culio”,  a concluzionat fostul arbitru. 

 

Publicat: 23 02. 2019, 22:28
Actualizat: 23 02. 2019, 22:29