Ioan Sabău, dezvăluire despre mitul că accidentările sale erau provocate de refuzul de a lua medicamente din convingeri religioase! „Este o responsabilitate de creștin”

Marea absență de la cel mai reușit Campionat Mondial din istoria echipei naționale a fost Ioan Ovidiu Sabău. Acesta a comentat și despre mitul că accidentările sale erau provocate de refuzul de a lua medicamente din convingeri religioase.

Sabău s-a accidentat atunci și regretul de a nu participa la perfomanța maximă a „Generației de Aur” și-l amintește și astăzi.

Fostul internațional povestește că a urmărit partidele din SUA, cu toate că suferea și explică de ce n-a însoțit delegația.

Ioan Sabău, dezvăluire despre mitul că accidentările sale erau provocate de refuzul de a lua medicamente din convingeri religioase! „Este o responsabilitate de creștin”

Ioan Ovidiu Sabău, de partea lui Gică Hagi, după ce „Regele” a refuzat oferta de a deveni selecționer al României, post pe care l-a acceptat în cele din urmă Edi Iordănescu.

Generația de Aur” era unită, iar Florin Prunea, fost component, a afirmat recent la ProSport: „Noi când eram pe teren eram ca frații”.

„Cel mai ușor e să vorbească cu medicii echipelor unde am fost. Eram parte din echipă, din grup. Ce mâncau ei, mâncam și eu, vitaminizarea care era dată era pe masă, o luam cu toții. Nu s-a pus problema niciodată. Când am ratat Campionatul Mondial am fost în Olanda, am fost în Germania, am fost preocupat. Este o responsabilitate de creștin să te îngrijești de sănătatea ta, de alimentația ta.

Nici vorbă de așa ceva. Sunt zece ani sau 12 ani, nu mai știu, de când nu mănânc carne, dar înainte mâncam carne. Dieta și-o alege fiecare. Sunt și alții care n-au nicio legătură cu religia și sunt vegani sau vegetarieni. Ești afectat, pentru că suntem sensibili cu toții. Când ți se pun pe umeri niște lucruri neadevărate clar că suntem afectați” a declarat Ioan Sabău, la Look Sport.

Atunci am suferit cel mai mult. A fost o perioadă în care am gestionat și eu foarte rău situația, pentru că am recidivat de trei ori până la acel Campionat Mondial. Eu trebuia să spun nu atunci când mi s-a cerut să intru să joc. Să fiu mai hotărât. Am zis că pot și am intrat, am recidivat și n-am reușit să mă recuperez chiar dacă am plecat în Olanda, Germania. Îți revii, a venit o perioadă în care a trecut vacanța, am reînceput antrenamentele, cantonamentele și viața merge înainte. Se uită, dar când analizezi cariera ta spui: A fost un moment important pe care l-am ratat – Ioan Sabău

Ioan Sabău ar fi putut fi în delegația României la CM 1994, dar a refuzat: „Da, m-am uitat (n.red. – la meciuri). Cum să nu? Erau coechipierii mei, participasem la meciurile de calificare, chiar la cel decisiv cu Țara Galilor. Ei au ținut foarte mult să mă duc cu ei în America. Gică Popescu, Hagi, Dan Petrescu chiar au făcut presiuni asupra domnului Iordănescu și domnului președinte Mircea Sandu să mă duc cu ei. N-avea rost pentru că luam locul altui jucător valid. Am refuzat”.

 

 

 

Publicat: 10 03. 2022, 13:01