Dinamo a luat licența! Ioan Becali, critici acide asupra lui Ioan Andone: „Nu mă așteptam să spună că aduce el un barosan și rezolvă tot! Clubul a trăit din ce am vândut noi”

Ionel Augustin si Ioan Giovani Becali in tribuna la meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si Viitorul Constanta, in cadrul finalei Ligii Elitelor U 19, disputat pe stadionul Juventus din Bucuresti, sambata 3 iunie 2017. Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Ioan Becali (67 de ani) a vorbit despre informația anunțată în exclusivitate de ProSport, conform căreia Ionuț Negoiță e gata să vândă clubul Dinamo lui Juan Jose Morelo Marin. Fostul impresar l-a atacat însă dur pe Ioan Andone, care s-a implicat în tratativele dintre „câini” și un alt investitor iberic. Totodată, Giovani Becali susține că formația din Ștefan cel Mare și-a luat licența pentru sezonul următor din Liga 1.

„S-ar putea să-l cunosc după nume pe acest om (n.r. Juan Jose Morelo Marin). Mă surprinde situația că apare Ioan Andone în această ecuație. El e la Voluntari, are un contract… Nu înțeleg de ce aruncă el benzină peste focul ăla. Spune că vine președinte, că nu știu ce… Nu mă așteptam la Andone să dea aceste posibilități suporterilor că vine un barosan și se rezolvă tot. Nu e chiar așa. Cluburile nu se cumpără prin presă. Ați văzut la Newcastle? A fost cumpărată de arabi și n-a știut nimeni.

Lucrurile sunt foarte clare din partea lui Negoiță: 2,6 milioane de euro datorii. Așteaptă și leul ăla simbolic. Omul a spus că dacă ar fi și alte datorii le suportă el. Nu știu de ce Andone s-a băgat în toată ecuația asta. Să dea el iluzii suporterilor dinamoviști. Fă, fratele meu, discuții când există ceva concret. Ăștia care vor Dinamo n-au avut 20.000 de euro să-și ia clubul licența. Licență pe care clubul a luat-o acum câteva zile. Dacă există un investitor, atunci să dea el 20.000 de euro și apoi se reglează totul. Cei care se gândesc că Dinamo nu-și va lua licența vă spun eu că și-a luat-o. Felicitări suporterilor de la Dinamo”, a declarat Ioan Becali la Digi Sport.

„Dinamo a trăit din ce am vândut noi”

Fostul impresar a continuat: „Dinamo a trăit până acum 2 ani de zile pe ce am vândut noi. Mahlangu a fost vândut pe 450.000 de euro. Nu mai știe nimeni nimic de el. La Dinamo s-au făcut nenumărate greșeli. La Dinamo sunt jucători cu 10.000, au fost cu 15.000 de euro pe lună.

La Dinamo e nevoie de un investitor serios care să trimită o scrisoare de credit de la o bancă. Să spună că are banii ăștia și că vrea să investească. Nu e complicat! Nu trebuie să mai facă niciun audit”.

„Jucătorii pe care-i am eu la Dinamo au contracte de 1.500 – 2.500 de euro. Străinii au contracte de 8-10.000 de euro. Axente lua 9.000 de euro pe vremea când era Bratu la Dinamo. N-am înțeles de ce. Toți antrenorii care vin la Dinamo îi spun proprietarului că vor face o echipă puternică” – Ioan Becali

ProSport a anunțat astăzi, în exclusivitate, că Ionuț Negoiță vinde Dinamo și se află în negocieri avansate cu Juan Jose Morelo Marin. Tratativele cu spaniolii aduși de Ioan Andone sunt ca și picate, iar noua variantă are șanse uriașe de concretizare în cursul săptămânii vitoare.

Publicat: 02 05. 2020, 20:16
Actualizat: 02 05. 2020, 20:31