Invincibila Armada **

Antrenorul Cristi Pustai explică transformarea pe care a
suferit-o echipa sa față de anul trecut, din candidată la
retrogradare în grupare de prima jumătate a clasamentului, prin
două cuvinte: muncă și maturitate.

După ce a bătut Iașiul cu 2-1 la meciul său cu numărul 100 ca
antrenor de Liga I, Cristi Pustai și-a descărcat sufletul.

„Meciul cu Poli Iași a fost mai greu decât ne așteptam,
dar mă bucur că am reușit o victorie. Am simțit o încărcătură
sentimentală foarte mare, pentru că a fost partida o sută pentru
mine și voiam să rămân cu o amintire plăcută
„,
mărturisește Pustai, care dezvăluie secretele reușitei sale la
Mediaș. „Am devenit o echipă care nu mai cedează așa de
ușor. Am demostrat că avem maturitate și sunt sigur că în timp
putem crește foarte mult. Noi, la Mediaș, suntem un grup, nu avem
individualități. Grupul ne dă siguranță, pentru că fotbalul se
joacă în 11
„, a explicat Pustai, conștient că reversul
medaliei poate apărea oricând. „E o premieră pentru o
echipă mică, precum a noastră, dar trebuie să rămînem realiști,
fiindcă putem cădea foarte ușor dacă ne pierdem capul. Oricum,
acest șir de șapte meciuri fără înfrângere este poate cel mai
frumos lucru care ni se putea întâmpla
„, a mai spus
tehnicianul.

Nu schimbă
obiectivul

Cu toate că ultimele evoluții au apropiat Gaz Metan de prima
jumătate a clasamentului, Pustai își temperează elevii și spune că
echipa sa rămâne una de pluton. „Părerea mea este că suntem o
echipă de a doua jumătate a clasamentului. Obiectivul rămâne locul
12 la sfârșitul turului. Mie mi-ar plăcea însă să terminăm pe locul
8 la sfârșitul sezonului. Cred că se poate”, a conchis
Pustai.

În Liga a II-a, în anul promovării, am avut cinci victorii
consecutive în deplasare și am marcat 17 goluri

Cristi Pustai, antrenor Gaz Metan Mediaș

Publicat: 09 11. 2009, 14:38
Actualizat: 09 11. 2009, 14:39