INTERVIU | „Mascatul” Sin forțează debutul în Liga 1. Ce spune mijlocașul despre șansa Craiovei de a juca în cupele europene

Andrei Sin (23 de ani) este cel mai vechi jucător al echipei CS Universitatea Craiova, dar în acest sezon a jucat doar câteva minute pentru ocupanta locului 5 la finalul turului Ligii 1. Mijlocașul a intrat pe finalul meciului de Cupă, cu Steaua, scor 0-1, neapucând, deocamdată, să debuteze în Liga 1.

În primul stagiu din Antalya, Andrei Sin a suferit o fractură de piramidă nazală, din cauza căreia este obligat să evolueze cu o mască. Revenit în lot pentru al doilea cantonament, jucătorul a fost folosit ca fundaș stânga, în condițiile în care Bogdan Vătăjelu era plecat la lotul divizionar.

ProSport: Andrei, te-ai ales cu o poreclă, „Zorro”, de când joci cu această mască pe figură…
Andrei Sin: Știu și că a fost și un jucător la Craiova care chiar se numea Zoro… Da, nu mi-am dorit asta, dar ce să fac… Am avut ghinion, la un duel aerian cu Adrian Cârstea, acesta m-a lovit din greșeală la nas și am suferit o fractură de piramidă nazală. M-a durut foarte rău, dar n-a fost neapărat nevoie de operație, acum sunt bine, doar că trebuie să mă obișnuiesc cu această mască, pe care trebuie să o port o lună sau două. Din păcate, și Adi Cârstea a suferit o accidentare, practic noi doi am avut singurele probleme medicale mai grave în acest cantonament.

Pe lângă mască, trebuie să te obișnuiești și cu un nou post, cel de fundaș stânga.
Încep să mă obișnuiesc și cu acest post. De când m-am apucat de fotbal am jucat mijlocaș stânga, acum am fost folosit și fundaș stânga. Este puțin diferit, trebuie să păstrez linia, să mă apăr mai mult, dar pe de altă parte mă ajută și profilul ofensiv pe care-l am, atunci când urc, când centrez sau când trag la poartă.

Tu ai fost coborât fundaș, Herghelegiu a fost folosit la mijloc, iar Târnăcop a jucat aproape toate posturile și mai sunt exemple. Se mizează pe polivalența jucătorilor la Universitatea?
Se pare că da. Concurența este mare și ca fundaș stânga, acolo sunt deja Vătăjelu, care a fost la națională, și Briceag, care s-a încadrat bine la Craiova. La mijloc lipsește Bancu, dar tot mai sunt Târnăcop, Varga, a jucat și Mateiu. Până la urmă, joci ce poți și cât de bine poți pentru a prinde echipa.

„Cu aceste probleme legate de insolvență chiar sunt șanse de cupă europeană”

Ai prins câteva minute pe finalul meciului de Cupă cu Steaua, cam puțin pentru acest sezon. Ce s-a întâmplat, a fost concurența prea mare la echipă după achizițiile din vară?
N-am jucat deloc în campionat, decât în acel meci de Cupă cu Steaua, dar nu mi-am pierdut speranța. Eu mă pregătesc cât pot de bine și sper să profit de șansele care mi se acordă. Am fost și la echipa a doua, am dat tot ce am putut și acolo. Am exemplul lui „Herghe”, care a prins echipa pe final de tur, după ce jucase mai mult la „satelit”. Sper să joc mai mult în retur, dar mai întâi să debutez în Liga 1.

Ai impresia că echipa se poate clasa pe un loc de cupă europeană?
Am și fost pe loc de cupă europeană, acum suntem la un punct de acele poziții, dar cu aceste probleme legate de insolvență chiar sunt șanse. Vom vedea, fiindcă returul va fi mai greu ca turul, dar și noi putem juca chiar mai bine decât în tur.

Ești cel mai vechi jucător al echipei, alături de Brac, ai prins toată evoluția echipei, toate schimbările de antrenori, ce momente ți-ar veni prima dată în minte?
Sunt „veteran”, așa este. Am prins toate schimbările din lot, de pe banca tehnică, dar important este că tot ce s-a petrecut a fost pozitiv. Până la urmă, am pornit acum un an și jumătate din liga secundă și acum suntem în preajma locurilor de cupă europeană. Cel mai mult am jucat în perioada lui Ovidiu Stângă, dar pot spune că m-am simțit bine cu toți antrenorii. Promovarea a fost un moment frumos, deși au fost ceva probleme. Aveam 14 puncte avans în clasament și din cauza sistemului cu play-off am rămas doar cu un punct, mi s-a părut nedrept. Practic am fost nevoiți să promovăm de două ori, dar până la urmă a fost frumos.

Ce meci jucat pentru Universitatea ți-ai pune pe DVD-ul de prezentare?
Cel de la Oradea, în care am intrat pe parcurs și am dat un gol frumos, de la distanță, care ne-a adus și cele trei puncte. Au mai fost meciuri bune, dar în acela am făcut diferența.

Nu auzise prea multă lume de tine înainte de a veni la Craiova…
Am jucat la Viitorul Constanța și apoi la Delta Tulcea, unde l-am avut antrenor pe Eric Lincar și el mi-a propus să vin la Craiova.

Ai debutat în acest sezon chiar în cel mai important meci al sezonului, cel cu Steaua. Cum a fost?
Mă bucur că am prins ultimul meci pe „Ion Oblemenco”, un derby cu Steaua, dar regretul rămâne legat de necalificare. Nu mai jucasem vreodată cu atâta lume, nu am avut emoții, pentru că am intrat pe parcurs. Am fost încântat de atmosferă.

Pregătesc derby-ul Olteniei

Duminică, jucătorii de la CS Universitatea Craiova au avut programat un antrenament pe pista de atletism a stadionului „Ion Oblemenco”, pentru readaptare la efort. Pentru ziua de luni, dar și pentru cea de miercuri, staff-ul tehnic a stabilit două ședințe de pregătire, atât dimineața, cât și după-amiaza. Luni, Brandan și compania s-au pregătit de dimineață la sala de forță, iar după amiază au avut și mingea la dispoziție, pe terenul sintetic de la Popeci. Unica ședință de pregătire de marți va începe la ora 14:30, iar cele programate joi, vineri și sâmbătă se vor desfășura cu începere de la 15:45. Duminică dimineața este programat ultimul antrenament înainte de plecarea spre Târgu Jiu.

Publicat: 19 02. 2015, 09:24
Actualizat: 19 02. 2015, 09:36