Interviu emoționant Iancu, puștiul în care Steaua își pune mari speranțe:** „Știu că l-am făcut mândru pe unchiul meu, am ajuns la echipa noastră de suflet”

Gabi Iancu, prima achiziție a Stelei din această iarnă, transfer anunțat în exclusivitate de ProSport, a oferit un interviu emoționant pentru site-ul oficial al clubului, steauafc.com. Tânărul jucător ține să-i mulțumească în primul rând unchiului său, care, din păcate a decedat recent, pentru ascensiunea din carieră.

Iancu spune că acesta a fost stelist și a avut un rol foarte important în dezvoltarea sa, fiind cel care l-a adus la secția de copii și juniori a Stelei. Cât despre sentimentul de a juca pentru echipa sa de suflet, jucătorul venit de la Viitorul Constanța susține că este o trăire frumoasă și promite că va juca numai cu sufletul.

Bine ai venit în Ghencea, Gabriel. Ce înseamnă pentru tine acest transfer?
Sincer să fiu, încă nu îmi vine să cred. Am fost junior al Stelei acum câțiva ani, dar la vremea aceea nu speram că voi ajunge să îmbrac tricoul roș-albastru. Sunt foarte fericit și mândru că am ajuns să intru în acest vestiar. Steaua înseamnă foarte mult pentru mine! Și le mulțumesc mult celor de la Viitorul Constanța și, în mod special, domnului Gheorghe Hagi pentru încrederea acordată și pentru faptul că m-au promovat de la Academie la echipa mare. Acestora li se datorează, în mare măsură, faptul că am ajuns în situația de a reveni în Ghencea.

Esti un suporter declarat al roș-albaștrilor. La ce vârstă ai venit pentru prima dată pe stadion?
Cred că aveam patru ani și jumătate. Unchiul meu mă aducea la toate meciurile, fiindcă era un suporter înfocat al Stelei. La vârsta de 7 ani mi-am făcut deja abonament la Tribuna 0. La vremea aceea, eram prea mic pentru a sta în Peluză.

Care este cea mai frumoasă amintire pentru suporterul Gabriel Iancu?
Calificarea cu Valencia este o amintire deosebită, fiindcă toată lumea de pe stadion s-a descătușat atunci. Cred că a fost un moment deosebit în istoria echipei, fiindcă atunci s-a realizat o performanță importantă după mulți ani și s-a deschis drumul spre semifinala de Cupa UEFA din anul următor. De asemenea, îmi voi aminti mereu faptul că am venit la stadion pentru meciul cu Villarreal și nu s-a mai jucat, din cauză că ningea foarte tare și terenul a fost acoperit complet. Atunci am simțit că mă sufoc în tribună, fiindcă era stadionul plin de oameni, care nu voiau să meargă acasă. S-a văzut ce înseamnă spiritul Stelei și de ce nicio altă echipă nu poate avea asemenea suporteri!

Acum vei avea șansa de a descoperi spiritul Stelei și din postura de jucător. Ce așteptări ai?
Sunt nerăbdător să-mi cunosc noii colegi și să mă pregătesc alături de ei. Îmi doresc foarte mult să simt cum este să fii campion al României. Cred că nu există sentiment mai frumos!

Cui datorezi faptul că ai ajuns fotbalist?
Unchiului meu, care, din păcate, a plecat recent dintre noi. Datorită lui am ajuns la fotbal la Steaua, la vârsta de 7 ani. El a avut încredere în mine de la început și venea la fiecare antrenament al meu. Prietenii chiar rădeau de el, tachinându-l și spunându-i că probabil vine la antrenamente ca să vadă vreo mamică, nu pe mine. În schimb, el a simțit de la început că voi ajunge să joc în prima ligă și îi mulțumesc pentru asta. A fost mereu lângă mine și îmi va lipsi foarte mult. Oricum, știu că l-am făcut să se simtă mândru, pentru că am ajuns la echipa noastră de suflet.

Ce crezi că vei simți când vei juca primul meci oficial pentru Steaua?
Cred că voi avea pulsul foarte ridicat, dar cu siguranță îmi voi dori să joc până a doua zi, dacă s-ar putea. Nu cred că voi simți oboseală. Încă de când eram mic am visat să fiu pe teren când joacă Steaua, chiar și din postura de copil de mingi. Vă dați seama ce va însemna pentru mine să joc și, dacă mă ajută Dumnezeu, să dau și gol pentru această echipă!?

Ce mesaj le transmiți suporterilor Stelei?
Fiind suporter al Stelei și văzându-mi visul cu ochii, mă voi dărui 100% și voi face tot posibilul să ajut echipa. Să aibă îincredere în echipă în continuare, fiindcă și datorită lor vom ajunge să devenim campionii României pentru a 24-a oara. Forza Steaua!

Sursa: steauafc.com

Sursa foto: steauafc.com

Publicat: 19 12. 2012, 18:46
Actualizat: 19 12. 2012, 19:12