Incredibil! Dinamo se putea califica în playoff dacă ar fi câștigat toate meciurile din 2019. Sepsi a prins „ultimul bilet” cu cel mai mic punctaj din istoria noului format al Ligii 1

Dinamo a pierdut orice șansă de a se califica în play-off după înfrângerea de pe teren propriu cu FC Botoșani, scor 1-2. Pentru echipa lui Mircea Rednic a urmat egalul cu Dunărea Călărași, 0-0, iar ultima etapă a adus o victorie cu Concordia Chiajna, scor 2-1.

Înainte de primul meci oficial din 2019, în „Ștefan cel Mare” încă se mai vorbea de play-off. Cu „jumătate de gură” însă, deoarece nimeni nu a încheiat sezonul regular cu mai puțin de 38 de puncte, lucru pe care „câinii” nu-l puteau realiza dat fiind faptul că punctajul maxim pe care-l puteau atinge în 2019 era de 37 de puncte.

Sepsi a reușit o premieră după ce s-a calificat cu acest punctaj, astfel că echipa antrenată de Mircea Rednic se putea califica în play-off dacă ar fi câștigat toate meciurile, în dauna echipei lui Eugen Neagoe, pe care alb-roșii au învins-o cu 1-0 în retur și ar fi lăsat-o în afara primelor șase echipe datorită avantajului meciurilor directe.

Cinci victorii, șase rezultate de egalitate și patru înfrângeri are Dinamo de când Mircea Rednic a preluat echipa. Pentru echipa din „Ștefan cel Mare” este la al doilea sezon consecutiv în care nu reușește să se claseze în primele șase echipe ale campionatului la finalul celor 26 de etape.

„Va fi foarte greu pentru noi să prindem play-off-ul chiar dacă vom câștiga toate meciurile. Cred că din acest an se va face reconstrucția și din vară veți vedea un Dinamo adevărat, un Dinamo mult mai puternic. Acum chiar dacă vom câștiga toate meciurile am acumula 37 de puncte, dar după opinia mea cine va avea 39 de puncte va fi în play-off. Deci va fi practic imposibil”, a spus Dan Nistor, căpitanul dinamoviștilor, înainte de primul meci din 2019, cu Poli Iași (3-0).


 

Publicat: 03 03. 2019, 21:49
Actualizat: 03 03. 2019, 21:50