Începe circul în Liga I: „Normal ar fi să-și dea demisia dacă are onoare, dar nu are! Va sta acolo agățat ca un tablou cu Ceaușescu ca să vină alții să-l dea jos”

CFR-ul a câștigat al treilea titlu de campioană din istorie la capătul unui sezon în care acuzațiile de lucruri necurate au fost la ordinea zilei.

Adrian porumboiu continuă atacul împotriva lui Ion Crăciunescu, omul pe care îl consideră unul dintre principalii vinovați pentru ceea ce s-a întâmplat în campionatul trecut.

„După ce s-a întâmplat acum, la finalul campionatului, are tot dreptul din lume să se bucure cu cei de la CFR pentru câștigarea titlului(n.red- președintele CCA Ion Crăciunescu).Au avut butoane tot timpul la arbitrii și nu i-a supărat nimeni pe treaba asta, acum sunt șefi la butoane. Nu am mai colaborat cu Crăciunescu, nu am ce să discut cu el. Cu astfel de indivizi nu trebuie să colaborezi.

Se pare că au dreptate cei care spun că oamenii imbătrânesc curat, voi continua cu procese, cu un tip de teapa lui, nu am cum să fac altfel. Mi-e greu să cred că la arbitraje va fi obiectiv, sau că va face o comisie serioasă, el nu a fost imparțial și neutru niciodată. Dacă am pierdut doi ani la rând la mustață, probabil că o să-l câștigăm și noi la mustață. De asta m-am și întărit, eu cred că normal ar fi să-și dea demisia dacă are onoare, dar nu are. Va sta acolo agățat ca un tablou cu Ceaușescu ca să vină alții să-l dea jos”, a declarat Adrian Porumboiu pentru Sport Total FM.

Publicat: 17 06. 2012, 11:13
Actualizat: 17 06. 2012, 11:14