Încă un stelist RISCĂ‚ să fie dat afară, după ce M. Costea a fost EXCLUS din lot!** Pe cine poate trage „Nilă” după el

Ilie Stan a decis ieri, cu câteva ore înainte de plecarea echipei la Tg. Mureș, ca atacantul Mihai Costea să nu mai facă parte din lot pentru acest joc, din motive disciplinare.

Antrenorul a făcut uz de o clauză a noului Regulament de Ordine Interioară, care interzice jucătorilor steliști să părăsească orașul cu 48 de ore înainte de un meci oficial. Mai mult, fratele lui Florin Costea va fi amendat cu 30.000 de euro. În locul atacantului născut în Râmnicu Vâlcea, Ilie Stan l-a luat la Tg. Mureș pe Gabriel Machado, jucător pe care Gigi Becali declarase că nu-l mai vrea pe teren.

Dat de gol la un show tv
Dar cum s-a ajuns la excluderea lui Mihai Costea? Fotbalistul a fost dat de gol luni noaptea la emisiunea „Un show păcătos” de managerul unui club, care susținea că vineri noaptea, deci cu două zile înainte de jocul cu Astra, „Nilă” s-a aflat la Sibiu, unde a însoțit-o pe iubita lui, Daniela Crudu, la inaugurarea respectivului local. „Domnișoara Crudu a stat mai puțin de o oră, deși a fost plătită pentru trei ore. Spunea că o așteaptă, disperat, în parcare Mihai Costea”, a declarat Alina Muntean, managerul clubului sibian.

Și Matei umblă cu Mădălina Pamfile
Atitudinea lui Mihai Costea a fost taxată verbal destul de dur de către patronul Gigi Becali. Acesta a mai dezvăluit că jucătorul a fost convins de Daniela Crudu să-și vândă limuzina Mercedes și acum a ajuns să vină la antrenament cu mașina iubitei. Finanțatorul roș-albaștrilor nu s-a oprit aici. L-a amenințat pe Costea cel mic că-l va nenoroci, mai ales că i-a prezentat și lui Gabi Matei o vedetă „Playboy”. Astfel, fundașul dreapta al Stelei este cuplat cu Mădălina Pamfile, cealaltă asistentă de la emisiunea „Un show păcătos”, prezentată de dinamovistul Dan Capatos.

„Pe Mihai Costea am dat ca prostul un milion și ceva, dar jucătorul nu are nici IQ. O să dăm teste de IQ de aici încolo. O să-i zic lui Ilie Stan să nu-l mai ia nici la antrenamente, să-l trimită să facă sex oral cu Crudu”, a încheiat Becali la GSPTV.

Mihai Costea nu a bifat niciun minut în acest an în Liga 1

Publicat: 22 03. 2012, 09:06
Actualizat: 22 03. 2012, 09:09