Încă un român în Anglia? Un jucător din Maramureș a impresionat la un trial organizat de Arsenal

  • Cezar Bud e maramureșeanul care se poate face „tunar” înainte să-și ia buletinul.
  • Fundașul central vine de la Sporting Recea și a fost remarcat la un trial organizat de Arsenal la Oradea.


Un junior de la o școală de fotbal organizată într-o comună din Maramureș, Recea, are șansa vieții la doar 13 ani. Cezar Bud joacă fundaș central și a fost remarcat la un trial organizat la Oradea. Trimișii lui Arsenal au fost impresionați de puști și l-au chemat la baza de antrenament a „tunarilor” de la Londra.

„Este un fundaș central, născut în 2001, care pe data de 16 va pleca spre Londra. A fost un trial realizat la Oradea și le-a plăcut. E un jucător bun, cu o talie bună și intelingență în joc”, declară antrenorul său Dănuț Sabou, care spune că puștiul are înzestrări care l-au propulsat și pe Chiricheș spre fotbalul din Anglia. „Are calități bune pentru vârsta lui, care se remarcă la fiecare meci. Acum depinde doar de el dacă va rămâne în interesul celor de la Arsenal. N-aș vrea să-l compar cu Chiricheș, dar este și el un fundaș tehnic, care urcă cu mingea la picior”, îl laudă Sabou pe Cezar Bud.

Sporting Recea este o școala de fotbal înființată în 2012 și care are deja un jucător la naționala Under 15 a României. „Sorin Șerban e și el un fundaș stânga de mare perspectivă. E disciplinat, serios și acum a fost chemat și la naționala Under 15 pentru dubla cu Moldova. Noi îi educăm să rămână serioși și modești și sperăm să ajungă fotbaliști mari”, povestește antrenorul Sabou.

Publicat: 07 11. 2014, 13:50
Actualizat: 07 11. 2014, 13:51