Încă un Mureșan la CFR

Rapid și Steaua nu renunță la lupta pentru Andrei Mureșan (foto)
și atacă pe ultima sută de metri. Șumudică îl cere cu insistență în
Giulești. Jucătorul trage însă spre Cluj, unde e și familia
lui.

Șefii Clujului au negociat miercuri cu Ana Maria Prodan, agentul
mandatat de Jean Pădureanu, atât transferul lui Ioan Hora, cât și
cel al lui Andrei Mureșan (24 de ani) de la Gloria la CFR. Evaluat
la 250.000 de euro, „Muri” e dorit cu insistență la Rapid de
Șumudică, dar și de Steaua. „Da, așa e. Nu numai CFR îl vrea pe
jucător, atât Ghencea, cât și Giuleștiul fiind posibile destinații
pentru mijlocaș. Încă mai discutăm”, confirmă și Ana Maria Prodan,
mesagerul „Lordului” la Cluj.

După întâlnirea de miercuri, șefii din Gruia sunt convinși că
Andrei va ajunge în curtea CFR-ului. „Mureșan este un jucător pe
care în ultimul timp l-am remarcat și ar putea să vină la noi, dar
nu cred că în această vară”, a dezvăluit președintele Mureșan. Ce-l
face așa sigur? Oficialul are acordul jucătorului că vine la Cluj
încă din finalul acestui campionat!

Gabi
Mureșan la mezat?

Ce vrea însă CFR? Să-l cumpere pe jucător acum, dar să îl aducă
în Gruia la iarnă, urmând a-l lăsa să evolueze în turul
campionatului tot pentru Gloria. Acum, la Cluj, Andrei ar trebui să
lupte pentru un loc în echipa lui Mandorlini cu Gabi Mureșan și
Dani.

Șefii CFR-ului au intrat pe pista Andrei Mureșan pentru a se
asigura în cazul în care celălalt Mureșan din echipă, Gabi, ar
părăsi gruparea ardeleană în acest an. Pentru „Papa de Cluj”,
Dinamo Kiev s-a arătat cea mai interesată, urmărindu-l pe jucător
și la finala Cupei. Trei milioane de euro e prețul cerut de CFR pe
el.


40 de mii de
euro
i-a plătit Gloria Bistrița în 2007 lui „U”
Cluj pentru transferul jucătorului dorit atunci de Ioan Ovidiu
Sabău

250 de mii de
euro
plătește acum CFR pentru jucătorul care, de la
revenirea din Rusia, de la Kuban, a fost integralist la Gloria în
retur

2
goluri
a marcat Andrei pentru bistrițeni în acest
campionat. El a evoluat în 19 meciuri, în două fiind rezervă


Nu pot să vorbesc eu despre transferul meu, nea Jean (n.r.-
Pădureanu) e cel care va decide

Andrei Mureșan, mijlocaș Gloria Bistrița

Andrei Mureșan este un jucător pe care în ultimul timp l-am
remarcat. Ar putea să vină la noi, dar nu știu dacă în această
vară

Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj

Publicat: 04 06. 2010, 09:12
Actualizat: 04 06. 2010, 09:17