Încă un antrenor din Liga 1 e OUT! Schumacher și-a dat demisia după cinci înfrângeri consecutive

Petrolul Ploiești a rămas din nou fără antrenor, după ce Constantin Schumacher a demisionat ca urmare a înfrângerii suferite pe teren propriu cu CSMS Iași, scor 1-2. A fost a cincea înfrângere consecutivă înregistrată de prahoveni sub comanda fostului mijlocaș, care preluase echipa în iarnă, când l-a înlocuit pe Mihai Stoichiță.

Despărțirea a fost confrimată de Petrolul pe site-ul oficial, urmând ca echipa să fie condusă în continuare de secundul Cătălin Grigore și de preparatorul fizic Cristian Dragotă.

„Constantin Schumacher nu mai este, începând de astăzi, antrenorul principal al echipei noastre, ca urmare a solicitării tehnicianului ajungându-se la un acord privind încetarea pe cale amiabilă a relațiilor contractuale. De asemenea, și angajamentul antrenorului secund Dragoș Radu s-a încheiat prin acordul părților.

Clubul nostru le mulțumește celor doi pentru activitatea depusă și le urează mult succes în cariera viitoare.

Până la stabilirea noii componențe a staffului tehnic, ședințele de pregătire ale petroliștilor vor fi conduse de către preparatorul fizic Cristian Dragotă și de antrenorul secund Cătălin Grigore„, se arată în comunicatul grupării din Ploiești.

Îl vor pe Dorinel Munteanu, dar neamțul ezită

Conform Digi Sport, Petrolul încearcă să-l aducă în locul lui Schumacher pe Dorinel Munteanu, tehnician liber de contract de anul trecut. Omul care a câștigat titlul în Liga 1 pe banca Oțelului ezită însă să dea un răspuns, șansele de salvare de la retrogradare fiind infime. Cu 12 etape rămase de disputat în play-out, Petrolul are doar 4 puncte, cu 11 mai puțin decât ACS Poli, echipa clasată pe primul loc care ar asigura menținerea în Liga 1.
 

Publicat: 14 03. 2016, 20:16
Actualizat: 14 03. 2016, 20:17