Încă o revenire în Liga 1, după aproape 5 ani. Gaz Metan și-a prezentat ultimul transfer

Clubul Gaz Metan Mediaș a anunțat, prin intermediul site-ului oficial, transferul fotbalistului georgian Akaki Khubutia, care a semnat un contract valabil până în vara acestui an.

Fundașul georgian revine la Mediaș, acolo unde a mai evoluat în perioada 2009-2012. Acesta a semnat un contract valabil până în vară.

„Vreau să mulțumesc președintelui și antrenorului pentru că s-au gândit la mine. Am petrecut o perioadă foarte frumoasă aici la Mediaș și mă bucur că am revenit. Tot timpul am ținut legăturii cu fotbaliștii de la Mediaș, cu foștii coechipieri și oriunde m-am aflat, am urmărit meciurile lui Gaz Metan. Obiectivul meu este comun cu cel al echipei și al conducerii, să ajungem în play-off și apoi să terminăm cât mai sus în clasament la finalul sezonului„, a declarat Akaki Khubutia la prezentarea oficială, potrivit site-ul oficial al clubului.

Gaz Metan Mediaș evoluează în etapa a 22-a din Liga I, în deplasare, cu ACS Poli Timișoara, ultima clasată, luni, de la ora 20.00.

Publicat: 04 02. 2017, 11:50
Actualizat: 04 02. 2017, 11:51