Încă nu au egal în Liga I!** Suporterii Petrolului au desfășurat o nouă coregrafie 3D la meciul cu Gloria. Cui i-a fost dedicat spectacolul

Galeria Petrolului continuă impresioneze prin coregrafiile pe care le propune la fiecare meci de acasă al favoriților. Cocheta arenă prahoveană a fost și înainte de partida cu Gloria Bistrița scena unei desfășurări de forțe încă fără egal în Liga I.

După momentul de reculegere ținut în memoria dublului campion al României Alexandru Fornea, fost jucător la Petrolul între 1957 și 1965, care a decedat pe 10 aprilie, fanii ploieșteni au umplut peluza de stegulețe galbene și albastre, în mijlocul cărora trona bustul tridimensional al legendarului Ilie Oană, omul care dă și numele arenei Petrolului.

Ilie Oană, fost antrenor de legendă al Petrolului, a rămas în istorie cu cele două titluri cucerite pe banca echipei prahovene, în 1958 și 1959. Pe 27 aprilie se vor împlini 20 de ani de la moartea fostului tehnician petrolist.

 

Publicat: 13 04. 2013, 20:34
Actualizat: 13 04. 2013, 20:49