În sfârșit, o veste bună pentru Pandurii: străinii au revenit la echipă. Motive de îngrijorare pentru banii din drepturile TV. Cum s-ar fi „evaporat” aproape jumătate din sumă

CS Pandurii Tg.Jiu a reluat antrenamentele începând de miercuri și va continua pregătirea la Tg.Jiu în formulă completă, după ce și jucătorii străini au revenit la antrenamente. Astfel, Gordon Bunoza, Jordy Buijs și Christian Obodo, care anunțaseră că vor pleca de la echipă, au continuat să se antreneze sub comanda antrenorului Petre Grigoraș.  „Eu îi primesc la antrenamente.  Au purtat discuții cu domnii administratori, rămâne să vedem ce se va întâmpla”, a spus antrenorul Pandurilor.

Drepturile tv, cesionate aproximativ 50 % de Narcis Răducan?

Aflați sub contract cu clubul, jucătorii nu pot pleca liberi, administratorul judiciar intenționând acum să facă rost de bani pentru a redresa Pandurii. Deși s-a vehiculat varianta unor împrumuturi care să fie acoperite din drepturile tv din iarnă, această variantă este puțin probabilă. Gorjenii nu se pot baza pe acei bani pentru că o mare parte au fost cesionate de fostul președinte Răducan, care a acordat cesiuni unor jucători și unor firme chiar și după intrarea clubului în insolvență. „Banii din drepturile tv vin după un anumit program, la începutul lunii ianuarie se va vira o sumă de 600.000 de euro, dar această sumă a fost amanetată de către Narcis Raducan în proporție de peste 45 %, fiind preferențial acordată anumitor jucători sau firme. Atunci anumite sume de bani ar urma să intre din contul LPF direct în conturile acelor jucători.Analizăm acum posibilitatea să anulăm aceste cesiuni pentru că domnul Narcis Răducan avea obligația să achite mai întâi datoriile la stat și după aceea să cesioneze eventuale sume care vor intra în club” a explicat administratorul special Marin Golea.

Jucătorii vor mai primi bani în următoarele săptămâni

Administratorul Golea a precizat că jucătorii vor mai primi bani și în perioada următoare dar recunoaște că nu mai pot avea aceleași venituri: „Jucătorii au primit un avans dintr-un salariu și va urma,  în perioada următoare să mai primească. Dar în cadrul reorganizării judiciare sub nici o formă nu mai pot avea aceleași venituri. Eu am discutat cu ei și unii au înțeles, cei care mai sunt controlați sau au fost controlați de către Narcis Răducan, cel puțin la această idee am ajuns eu. Prin avocații care îi reprezintă au inițiat către club anumite demersuri, administratorul judiciar va răspunde la aceste demersuri și, în continuare, la cei care solicită să plece li se analizează prevederile din convenții și, în funcție de concluziile la care va ajunge administratorul judiciar se va purta un dialog. Se fac anumite propuneri și dacă se acceptă se poate trece la reziliere imediată cu pierderea drepturilor pe care le-au avut până acum, pentru că ei părăsesc clubul”.

Optimism la Pandurii: „Criza poate fi depășită!”

Conducerea actuală dă semne de optimism dar avertizează că trebuie făcute și eforturi pentru a se depăși criza insolvenței. „Împreună cu administratorul judiciar încercăm să redresăm clubul chiar dacă există această tentativă de evadare a jucătorilor. Criza de la Pandurii poate fi depășită dar efortul trebuie să fie comun, jucătorii trebuie să înțeleagă situația pentru că altfel nu vor recupera nici un ban, nu au cum să recupereze pentru că averea clubului sunt ei ca jucători, un teren și câteva mașini”, a explicat Golea.  Nu numai jucătorii sunt vizați de măsurile dure din insolvență ci și pentru celelalte departamente din club, personal administrativ, echipa a doua și centrul de copii, fiind anunțate măsuri dure de reducere a cheltuielilor și de reducere a numărului de salariați. Pentru început sunt vizate persoanele aflate deja la pensie dar care mai încasează bani de la club și  personalul detașat de la fostul finanțator CEO, personal care încasa salariul și de la locul de detașare dar și de la Pandurii.
 

Publicat: 11 11. 2016, 11:51
Actualizat: 11 11. 2016, 11:52