În România i se cere capul, străinii nu văd motivul!** Gardoș este absolvit de vină de argentinieni pentru accidentarea lui Băcilă

Accidentarea suferită de jucătorul Pandurilor, Cosmin Băcilă, în urma contactului cu stelistul Florin Gardoș, a făcut înconjurul lumii, imaginile cu dubla fractură de tibie și peroneu a jucătorului gorjenilor ajungând chiar și în Argentina.

Acuzat în România că l-a rupt pe adversarul său, Gardoș traveresează momente cumplite având pe conștiință suferința pe care i-a pricinuit-o lui Băcilă, accentuată de lipsa de înțelegere a majorității celor care și-au dat cu părerea despre accidentare. Cu toate acestea, cei mai mulți cititori argentinieni ai cotidianului Clarin, a căror părere nu poate fi bănuită de același subiectivism precum cea a publicului din România, sunt de părere că fundașul stelist a avut pur și simplu ghinion la acea fază, neexistând intenția de a-și faulta adversarul.

Iată câteva dintre comentariile argentinienilor:

„Nu pare că fundașul se duce intenționat să-i facă rău jucătorului rival. Și în campionatul argentinian vedem astfel de faze, doar că norocul face să nu se întâmple nicio accidentare gravă”Juan

„Pentru mine nu este un lucru chiar așa de grav ce a făcut apărătorul, vina o poartă calitatea terenului. Sunt lucruri care se întâmplă”
Rodrigoh

„A fost un meci ghinionist pentru ei, dar fundașul nu are cea mai mare responsabilitate la acea fază. În fotbalul argentinian vedem faze și mai brutale decât aceasta, dar, grație Domnului, nu se termină cu accidentări brutale”Julio

„După ce am văzut video-ul, cred că nu a fost rea-intenție din partea fundașului, ci de vină a fost gazonul”Nicolas

Iată aici articolul din Clarin!

Publicat: 21 09. 2011, 16:54
Actualizat: 21 09. 2011, 16:56