Impresarul acuzat că a cerut bani să favorizeze un jucător reacționează: „Am vrut să-i angajez un psiholog” + Fotbalistul continuă atacurile: „Cel mai fals om pe care l-am văzut” | EXCLUSIV

Prosport.ro continuă să prezinte cazul tânărului fotbalist Alexandru Stan (20 de ani), care a trimis ieri presei o scrisoare-manifest în care a povestit cum ar fi fost umilit de echipele pe la care a trecut, printre acestea Dinamo, Concordia Chiajna, Pandurii și Craiova.

Ieri am prezentat pozițiile fiecărui club implicat, mai puțin al oltenilor de la Craiova care n-au putut fi contactați. Oficialii de la Dinamo și Chiajna susțin că nu-l cunosc, în timp ce un conducător de la Pandurii îl contrazice pe puști. (Detalii AICI!)

Astăzi, Alexandru Stan a fost prezent în studioul GSP Live, în emisiunea moderată de Costin Ștucan, unde a continuat acuzațiile la adresa cluburilor mai sus menționate. În respectiva scrisoare, Stan a făcut referire și la un impresar care i-a cerut bani pentru a-l ajuta, iar astăzi și-a continuat atacurile la adresa acestui impresar.

„Mama mea a împrumutat vreo 3000 de euro de la cineva. Nu dau nume și vă rog frumos să încheiați subiectul. Nu pot să vă spun cine era omul ăsta. Era impresar. Nu vreau să mai vorbesc. Dânsul zicea că trebuie să mai dea bani pe la echipe. Ne-a cerut bani subtil, mai pe ocolite. Ne zicea că trebuie să se ducă la acele cluburi. Eu eram dispus să fac orice pentru a juca. Din cei 3000 de euro, mama i-a dat lui toți banii, dar cu țârâita.

Ne spunea că din acei bani plătea drumul și că mai dădea bani acolo la cluburi. Dar nu vreau să mai intru în discuția asta. E un personaj rău și fals. Dar nu-i pot da numele. Dânsul poate are un viitor. Oricum, dânsul față de Dumnezeu n-are niciun viitor. Am intrat în casă la dânsul și are multe icoane. În viața de zi cu zi e un om fals. N-am văzut niciodată în viața mea un asemenea om. Nu vreau să-i dau numele. Nu pot. Nu vreau să-i fac rău, consider că-i fac rău. Cu banii dânsul probabil s-a dus pe la Dunărea, pe la Mare, probabil și-a luat o geacă Armani, nu știu”, a spus Stan.

„Despre Lucian Mincu e vorba. Consider că mi-am făcut rău”

În prima oră de emisie, Stan n-a vrut să-i facă public numele respectivului impresar. La insistențele moderatorului, fotbalistul a recunoscut că e vorba despre impresarul Lucian Mincu abia în ultimele cinci minute din emisiune.

„Nu am vrut să vă spun că e vorba despre domnul Mincu. Nu mi-e teamă de el, dar așa am considerat eu că nu e bine să dau nume. Da, Mincu este. Chiar dacă-mi fac rău, oricum consider că mi-am făcut rău, nu mă interesează. Eu am spus adevărul”, a adăugat Stan.

Lucian Mincu: „Am vrut să-i angajez un psiholog și un profesor de engleză”

Prosport a luat legătura cu impresarul Lucian Mincu, iar acesta a negat acuzațiile lui Alexandru Stan. Mai mult, agentul susține că, alături de familia copilului, i-a organizat acestuia petrecerea de majorat și a vrut să-i angajeze un profesor de limba engleză și un psiholog.

„Pe acest copil l-am ajutat de când l-am cunoscut. Era într-o situație precară. I-am făcut majoratul, alături de familie, au fost anumite cheltuieli. Au fost niște cheltuieli comune. Era un copil pe care nu știam dacă-l pot duce mai departe, l-am luat mai mult pe fond emoțional. Ieri am avut o discuție cu el de ziua lui. Copilul are dreptate că a fost dus la foarte multe cubluri, dar nu s-a concretizat. E un tip ambițios. Dacă antrenorul îl folosea pe alt post era nemulțumit.

Îi explicam că trebuie să aibă două componente în viață, să învețe carte și să înțeleagă că sunt cheltuieli de făcut. Eu voiam să înceapă liceul și să-i iau profesor de engleză, că el n-a terminat liceul. Eu am un alt mod de a interacționa cu fotbaliștii. Ieri mai avea puțin și plângea când a vorbit cu mine, îmi spunea că doar eu l-am ajutat. Fără școală nu poți. Eu am încercat cu acest copil toate variantele. Nu e un copil rău, dar nu avea discernământ în momentele cheie. Eu voiam să-l duc în străinătate că am văzut calitate la el la antrenamente”, a spus Mincu pentru Prosport.

Vezi AICI scrisoarea trimisă de Alexandru Stan: „Niște hiene fără suflet. M-au umilit, iar antrenorii m-au trimis să le iau mâncare în timp ce colegii mei aveau meci”

Mincu a explicat și problema legată de împrumutul mamei lui Stan: „Mama lui s-a împrumutat pentru că erau grile de formare care trebuiau plătite pentru a-l lua liber de contract, pentru că a avut multe cluburi în spate. Au fost cheltuieli de tot felul. Eu ce trebuia să zic cât am cheltuit cu el pe drumuri și pe unde am mai fost? El a intrat în familia mea, a dormit acasă.

I-am zis că vreau să-i iau un psiholog, un profesor de limba engleză și sunt cheltuieli. Nu i-am cerut bani practic, doar i-am zis că vreau să-l fac om. I-am zis că de azi sunt părintele tău și i-am prezentat regulile pe care nu trebuie să le încalce: școală și fotbal”.

„Înainte de sărbători m-a sunat și mi-a dat dreptate. A plecat la Pandurii fără să-mi spună. Drama lui e că nu înțelege anumite lucruri. Nu e normal să ții jucătorul o lună jumătate și după aceea să vii să spui că Dragoș Stăvaru și Ovidiu Costeșin sunt de vină. Alexandru trebuie să înțeleagă anumite lucruri. Costeșin e un om foarte inteligent, foarte independent. Stăvaru e la fel. Dar nu iau ei deciziile sportive, acolo antrenorii iau deciziile. La Pandurii el nu avea ce să caute, trebuia să o ia din Liga 3, să joace meci de meci. I-am spus și ieri să termine cu lucrurile astea și să vină la mine și să se apuce de limba engleză și de școală” – Lucian Mincu, impresar

Lucian Mincu a reprezentat printre alții jucători precum Andrei Ivan și Mihai Dina.

Publicat: 05 02. 2020, 17:44
Actualizat: 05 02. 2020, 22:25