Împăcare în stil italian!

În 2005, Zenga a fost dat afară de la Steaua, iar Pedrazzini a plecat odată cu el. După ce au mai lucrat o perioadă la Al Ain, Walter și Pedrazzini (foto) s-au despărțit și nu și-au mai vorbit.

Ulterior, Zenga a venit la Dinamo, iar fostul lui secund l-a avut ca adversar în 2007. Înainte de meciul direct, Pedrazzini îi răspundea lui Walter, care îl acuzase de trădare: „Zenga e un mincinos. Eu i-am spus în față motivele pentru care nu mai vreau să lucrez cu el”. De atunci, cei doi nu și-au mai vorbit. Numai că, înainte de Anul Nou, cei doi au redevenit prieteni. „Walter mi-a trimis un SMS de felicitare, acum, de curând, când mi s-a născut al treilea băiat. Am fost surprins și totodată mișcat de gestul său. I-am răspuns la SMS cu următorul mesaj: «Walter, ai făcut ceva extraordinar trimițându-mi aceste urări. Pentru mine au o valoare mare». Apoi m-a sunat, ne-am întâlnit la o cafea și mi-a zis: «Massimo, ce a fost să dăm uitării», și asta mi-a plăcut la el, că nu am mai vorbit despre ce a fost în trecut. Am discutat numai de prezent. Acum prietenia noastră e și mai puternică”, a declarat italianul pentru ProSport.


"Împăcarea cu Zenga a fost una dintre cele mai mari satisfacții din 2008. Noi doi am deschis practic performanțele europene ale Stelei"
– Massimo Pedrazzini, secund Steaua

Publicat: 08 01. 2009, 08:40
Actualizat: 08 01. 2009, 08:51