„Îmi doresc să câștig titlul cu numărul 24 la o diferență de 24 de puncte”** Singurul motiv pentru care Reghe e trist după victoria cu Iași

Steaua a câștigat partida cu CSMS Iași, scor 3-1, și a făcut încă un pas important spre titlul cu numărul 24. Laurențiu Reghecampf este mulțumit de evoluția fotbaliștilor și afirmă că roș-albaștrii vor aborda cu seriozitate toate partidele rămase chiar și după ce vor deveni campioni din punct de vedere matematic.

Steaua a ieșit destul de „șifonată” după acest meci, Pârvulescu și Rusescu părăsind terenul accidentați.

„A fost un meci bun, dar cu un ochi râd, cu unul plâng. Mulțumim oamenilor care au stat în ploaie la acest meci, dar avem o problemă cu Paul Pârvulescu și acum este la spital. Acum este la spital și vreau să îi dedic această victorie lui și lui Raul Rusescu. Acesta este fotbalul, se mai întâmplă și astfel de momente.

Eu cred că în această seară nu le-am dat nicio șansă celor de la Iași. Am vrut să jucăm mai ofensiv, Cornel (n.r. Râpă) nu intrase foarte bine în joc, dar sunt convins că la partida următoare va fi la cel mai înalt nivel.

Oricum, trebuie să felicităm toți jucătorii, pentru că au avut o evoluție incredibilă. Indiferent dacă vom fi campioni sau nu, vreau să câștigăm toate meciurile până la final. Nu voi înceta să antrenez echipa și să încerc să-i fac pe jucători să înțeleagă că fiecare meci e foarte important.

Am văzut declarațiile patronului, îi mulțumim pentru ceea ce a spus. Pe noi ne motivează ceea ce spune, dar indiferent de ce se va întâmpla la meciurile cu Rapid, Dinamo și CFR, important e să câștigăm. 1-0, 2-0, 3-0… nu contează.

Eu îmi doresc foarte mult să câștig campionatul la o diferență de 24 de puncte, pentru că e titlul cu numărul 24 și ar fi foarte frumos. Eu cred că este momentul ca Steaua să dovedească faptul că fotbalul românesc e puternic și poate face treabă și în Champions League. Dacă vom reuși asta, foarte mulți oameni vor fi fericiți”, a declarat Laurențiu Reghecampf la Digi Sport la finalul partidei.
 

 

Publicat: 08 04. 2013, 00:03
Actualizat: 08 04. 2013, 00:06