Ilie Stan, încrezător că situația de la ASA se va regla: „Vor veni banii de la televiziuni și lucrurile vor intra în normal”

Ilie Stan, antrenorul echipei ASA Târgu Mureș, a declarat la finalul partidei pierdute, scor 0-1, cu Astra Giurgiu, că formația pe care o pregătește a avut mari probleme la finalizare.

„Știți care e boala fotbalului mondial, ultimii 30 de metri. Noi ducem jocul până la 30 de metri prin tot ceea ce facem la antrenamente, dar acolo intervine calitatea jucătorului. Se vede că avem jucători fără experiență. Dacă eram puțin mai responsabili și cu mai multă personalitate puteam pleca și noi cu un punct. Vor veni și banii de la televiziuni și atunci cred că lucrurile vor intra în normal” , a declarat Ilie Stan pentru Dolce Sport.

Takayuki Seto a marcat unicul gol al meciului de la Giurgiu, în minutul 28, când a fructificat o pasă venită de la Budescu.

În urma acestei victorii cu 1-0, campioana României a acumulat 32 de puncte și a urcat pe locul șase în clasament, ultimul care asigură calificarea în play-off, la egalitate cu Dinamo, în timp ce ASA Târgu Mureș ocupă penultima poziție, cu nouă puncte acumulate după 22 de etape. Pentru Astra Giurgiu, va urma meciul cu CSM Poli Iași, una dintre pretendentele la un loc în play-off.

Publicat: 04 02. 2017, 10:21
Actualizat: 04 02. 2017, 10:22