Ilie Stan, desființat la 5 zile după eliminarea din EL: **”Nu are caracter, e un căpos! Steaua să câștige pentru Becali!”

Duminică seară, de la 21:30, CS Mioveni va fi gazda Stelei în prima partidă a acestui retur de campionat. Primarul Mioveniului, Ion Georgescu, nu a uitat modul în care Ilie Stan i-a lăsat cu ochii în soare pe argeșeni înaintea meciului cu Sportul Studențesc și abia așteaptă să se răzbune pe „trădător”.

Edilul argeșean nu îi iartă nici pe Rică & Dică, acuzându-i pe aceștia că au semnat vara trecută cu Mioveniul doar pentru a se poza în echipamentul galben-verde.

Cum credeți că va fi meciul cu Steaua?
Cred că este un meci de 1X2. Orice este poibil în acest meci, iar noi vom avea nevoie de măcar un punct. Pentru jucători și pentru moralul lor, ar fi foarte bun măcar un punct în jocul cu Steaua de duminică. Eu sper să nu prindă Steaua o zi foarte bună, pentru că atunci ne va fi foarte greu, dar atâta timp cât antrenor acolo este lie Stan, consider că orice este posibil. Dumnezeu mai știe ce îi va trece lui prin minte până la meciul cu noi.

Ați rămas supărat pe Ilie Stan?
Da, pentru că mi-a dovedit că nu are caracter. E un om fără caracter, pentru că nici până în acest moment nu m-a anunțat și pe mine de ce a plecat de la echipă după numai două meciuri pe banca tehnică. Nici până acum nu mi-a spus de ce a plecat de la noi și să știți că pentru Gigi Becali aș vrea ca Steaua să câștige mai multe meciuri și să facă performanță, dar pentru Ilie Stan, mi-aș dori să aibă rezultate tot mai slabe și să piardă.

Ce impresie v-a lăsat Steaua în meciul cu Twente?
Steaua nu a trecut de Twente din cauza faptului că antrenorul lor este Ilie Stan. El este un căpos, a comis niște greșeli și de-asta a fost eiminată Steaua de Twente.

Va reuși noua echipă a Mioveniului să evite retrogradarea?
Am încredere în acești jucători tineri, dar ce pot să spun este faptul că în vară au venit la noi anumiți jucători care au vrut doar să facă poze. Cred că am făcut alegerile potrivite și că echipa va merge mult mai bine. Mai avem undeva la 25% șanse să scăpăm de retrogradare. Vă spun sincer că dacă învingeam pe Voința Sibiu pe teren propriu, am fi avut 90% să scăpăm de retrogradare.


Articol publicat de Marius ASAVEI

Publicat: 28 02. 2012, 16:13
Actualizat: 28 02. 2012, 16:17