Gigi Becali a deschis lista de antrenori care l-ar putea înlocui pe Toni Petrea la FCSB! Un adversar din Liga 1 l-a cucerit: „Va fi în vizorul meu!”

Gigi Becali, patronul clubului FCSB, și-a exprimat aprecierea pentru Ilie Poenaru, antrenorul în vârstă de 44 de ani al echipei Academica Clinceni.

Ilfovenii au reușit o performanță istorică. Ilie Poenaru a calificat echipa în play-off-ul Ligii 1, în premieră, și a intrat în vizorul lui Gigi Becali.

După ce a promovat cu Academica Clinceni în Liga 1, iar în primul an a salvat echipa de la retrogradare, Ilie Poenaru a reușit, în cel de-al doilea sezon pe prima scenă a fotbalului românesc, să termine sezonul regulat în primele șase formații.

Ilie Poenaru, pe lista de antrenori a lui Gigi Becali

Acest parcurs bun al Academicii Clinceni, sub comanda lui Ilie Poenaru, este apreciat și de către Gigi Becali, care recunoaște că și l-ar dori, la un moment dat, pe antrenorul ilfovenilor la FCSB.

„A făcut treabă la Clinceni. Și-a câştigat un loc pe lista mea. Pe viitor va fi în vizorul meu”, a spus Gigi Becali, potrivit Telekom Sport.

Nu este un secret însă faptul că Ilie Poenaru și Gigi Becali au purtat discuții, în sezonul trecut. Antrenorul a decis să rămână la Academica Clinceni și să își ducă munca la bun sfârșit.

Ilie Poenaru, negocieri cu Gigi Becali în trecut

Recent, Ilie Poenaru a vorbit din nou despre negocierile pe care le-a purtat cu Gigi Becali.

„Au fost variante. Am avut discuţii cu domnul Becali o săptămână, sezonul trecut, dar nu a fost să fie. Au fost discuţii şi de la alte cluburi, dar am decis să mă implic la Clinceni şi să duc la bun sfârşit ce am realizat. Nu îmi place să merg din şase în şase luni să schimb echipele, am nevoie de continuitate.

Nu reuşesc în timp scurt ceva wow, am nevoie de cel puţin un an de zile să demonstrez nişte lucruri. Ştiu că răbdarea e un lucru greu în fotbalul românesc, dar de asta am ales să rămân aici. Au fost momente grele, m-am gândit şi să renunţ, dar mi-am revenit uşor şi datorită staff-ului.

Am avut discuţii cu domnul Becali. Erau în preliminariile Europa League şi erau angrenaţi acolo. Am avut discuţii în care îmi spunea deja cam ce ar vrea să fac acolo, că are nevoie de disciplină. Că a avut discuţii cu Florin Tănase, pe care eu l-am antrenat la Voluntari. El i-a vorbit la superlativ despre mine şi a fost încântat de ce a auzit.

Nu credea că eu sunt în stare să fac disciplina asta la o echipă. Îşi dorea, aşa mi-a şi spus, că la ce vestiar are FCSB-ul, îi lipseşte disciplina. Că vrea o mână de fier, pe cineva care să îi facă să tacă”, a spus Ilie Poenaru, la Look Sport.

Publicat: 12 04. 2021, 17:53
Actualizat: 12 04. 2021, 17:54