Un rival din Liga 1 pariază pe vedeta lui Gigi Becali. „Va valora foarte mulți bani!”

Bucurie a fotbalistilor stelisti dupa un gol marcat cu Florin Lucian Tanase, Risto Radunovic, Ianis Ilie Stoica si Andrei Ioan Cordea in meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si FCSB, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, duminica 28 noiembrie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Ilie Poenaru (45 de ani), antrenorul celor de la Gaz Metan Mediaș, pariază pe Andrei Cordea (22 de ani), vedeta lui FCSB.

Antrenorul formației din Mediaș l-a pregătit pe Andrei Cordea la Academica Clinceni, formație de la care Gigi Becali l-a cumpărat, și este de părere că latifundiarul din Pipera o să dea lovitura pe plan financiar în momentul în care o să îl vândă pe fotbalistul care joacă pe postul de extremă dreapta.

Ilie Poenaru crede că Gigi Becali a făcut o mutare excelentă în momentul în care a decis să îl achite clauza de reziliere a lui Andrei Cordea pentru a-l aduce la FCSB. Mai mult, acesta este convins că o să îi explodeze cota extremei dreapta de la formația roș-albastră dacă o să primească credit din partea lui Toni Petrea.

Ilie Poenaru pariază pe Andrei Cordea

Ilie Poenaru recunoaște că era sigur că Andrei Cordea o să crească după ce a ajuns la FCSB și a transmis că vicecampioana României îi poate pune calitățile în valoare.

„Am spus de când a mers acolo că va ajunge la un nivel foarte mare și la un nivel foarte bun de joc, a ajuns la o echipă bună, poate să își pună și mai bine în valoare calitățile, și că va fi ajutat de echipă. Stă foarte bine din punct de vedere fizic, tehnic, tactic. E un copil care acumulează foarte mult și repede.

Mental, dacă i se dă încredere mai mare și se vorbește mult cu el, vă spun că e un jucător care va valora foarte mulți bani”, a spus Ilie Poenaru, antrenorul lui Gaz Metan Mediaș, conform Pro X.

Andrei Cordea (22 de ani) a ajuns la FCSB pe 1 iulie 2021 și mai are contract cu FCSB până pe 30 iunie 2025. Gigi Becali a plătit 50.000 de euro ca să îl aducă pe fotbalist de la Academica Clinceni, iar în ediția 2020 – 2021 a jucat în 18 meciuri pentru vicecampioana României, a dat patru goluri și a oferit patru pase decisive.

  • 900.000 de euro este cota lui Andrei Cordea, conform transfermarkt.com
  • 34 de meciuri, patru goluri și 3 pase decisive are Andrei Cordea la Academica Clinceni
Publicat: 30 11. 2021, 18:19