Ilie Poenaru, mândru după a treia victorie consecutivă în Liga 1: „Le-am transmis jucătorilor ambiția și nebunia mea”

Ilie Poenaru in meciul de fotbal dintre FC Voluntari si Academica Clinceni, contand pentru play-out-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, disputat fara spectatori pe Stadionul Anghel Iordanescu din Voluntari, sambata 13 iunie 2020.Partida de fotbal este prima oficiala ce se desfasoara pe teritoriul Romaniei dupa terminarea starii de urgenta instituita in urma pandemiei coronavirus.© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 10 poze

Ilie Poenaru (43 de ani), antrenorul echipei Academica Clinceni, s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi, după victoria cu Hermannstadt, scor 1-0, în cadrul etapei a șasea a play-out-ului Ligii 1.

Unicul gol al partidei dintre Hermannstadt și Academica Clinceni a fost marcat de către veteranul Răzvan Patriche, fundașul central în vârstă de 34 de ani, iar trupa lui Ilie Poenaru a legat trei victorii la rând în Liga 1.

Ilie Poenaru: „Nu a crezut nimeni în noi”

După meci, Ilie Poenaru s-a arătat încântat de ceea ce a realizat până acum la Academica Clinceni, fiind cel mai longeviv antrenor din Liga 1, în acest sezon, după Gheorghe Hagi. Antrenorul ilfovenilor a dat de înțeles că secretul succesului său este ambiția pe care le-a insuflat-o jucătorilor, dar și faptul că a știut cum să îmbine tinerețea unor jucători cu experiența altora.

„E al treilea meci în care nu primim gol, ceea ce e foarte important. Facem ceea ce trebuie pe fază defensivă și nu poate decât să mă bucure. Merită toate felicitările mele (n.r. jucătorii). E adevărat că e și această presiune a rezultatelor, a punctelor, și am foarte mulți tineri la nivelul lotului, care nu pot gestiona anumite momente, dar mă bucur că ceilalti au reușit să îi strângă lângă ei și să le arate că fotbalul asta înseamnă. Toate meciurile sunt grele, dar întâlnim niște echipe care joacă un fotbal foarte bun și trebuie să ne pregătim pentru ceea ce urmează.

Poate sunt lipsit de modestie, dar nimeni nu a crezut în noi, nu ne-a dat nicio șansă și tocmai de aceea ambiția mea, nebunia mea am transmis-o jucătorilor. Am reușit să creez un grup, să îmbin experiența cu tinerețea și am făcut un grup puternic, unit, care își dorește să demonstreze că merită mult mai mult și lasă o impresie bună în acest campionat”, a declarat Ilie Poenaru, la Digi Sport.

Publicat: 26 06. 2020, 19:21
Actualizat: 26 06. 2020, 19:51