„Ilie, nu-mi spune nimic!” Cum l-a cucerit Stan pe „DICTATORUL” Becali și de ce sunt șanse mari ca Lato să plece la Saint-Etienne

Gigi Becali spune că prestația Stelei din primul amical al anului l-a încântat și s-a declarat mulțumit de faptul că „adversarii nu s-au apropiat de careul de 16 metri”. Patronul roș-albaștrilor spune că nu va interveni peste Ilie Stan pentru că tehnicianul i-a demonstrat că poate face o echipă competitivă. „Dacă sunt rezultate, nu mai sunt DICTATOR”.

Becali a anunțat și că sunt șanse mari ca transferul lui Iasmin Latovlevici să se facă în ultima zi a mercato-ului, după ce antrenorul și managerul lui Saint Etienne și-au dat acordul ca jucătorul să fie cumpărat în condițiile impuse de Steaua.

Cel mai mult mă interesează că adversarii nu s-au apropiat de careul nostru de 16 metri. Asta înseamnă că, pe lângă valoare, jucătorii au fost și determinați. N-am avut emoții deloc la acest meci. Florin Costea vrea să marcheze la siguranță, el plasează mingea și se întâmplă și lucruri din astea. Sunt fracțiuni de timp în care poate să îți fure mingea sau să ghicească colțul. Ilie Stan a vorbit cu mine și i-am spus atât : ‘Nu-mi spune nimic!’. Am încredere maximă în el. Toată lumea zice că sunt dictator, dar atunci când ai rezultate, am încredere maximă. El are acum încredere maximă din partea mea. Nu mă interesează nimic din ce face

De transferul lui Latovlevici nu mă întrebați pe mine. De el se ocupă Teia Sponte și Vali Argăseală, de fapt mai mult Teia Sponte. Vă spun ce mi-a zis Teia Sponte. A spus că transferul se mai poate face până mâine, când e ultima zi. Am înțeles că antrenorul a semnat pentru transferul lui Latovlevici, la fel și managerul, mai rămâne să semneze și președintele celor de la Saint Etienne.” , a declarat Gigi Becali la Digi Sport.

 

Publicat: 30 01. 2012, 15:53
Actualizat: 30 01. 2012, 15:54